Chestionat despre sprijinul autorităţilor locale faţă de artiştii plastici, Cătălin Davidescu a spus că lucrul cel mai simplu de făcut, pentru toate neîmplinirile acestora, ar fi să se dea vina pe autorități, ele putând fi acuzate cu îndreptățire pentru indiferență, aroganță și altele, dar înainte să facă asta, artiştii ar trebui să se gândească la propriile lor inerții

Pentru cititorii GdS, Cătălin Davidescu a povestit, printre altele, despre primii paşi ai săi în critica de artă, cât şi despre activitatea filialei Craiova a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP).

I.J.: Deşi sunteţi absolvent al Facultăţii de Filologie, în prezent sunteţi cel mai cunoscut critic de artă din Bănie. Cum aţi ajuns critic?

C.D.: Vă răspund prima dată la afirmația cu „cel mai bun…“: sunt convins că este o exagerare politicoasă, care nu are legătură cu realitatea. Oricum, nu mi-am propus niciodată să devin „fruntaș în satul meu“. Întotdeauna am optat pentru prima parte a celebrei zicale populare și m-am manifestat în consecință, așa că, în Craiova, sunt o prezență publică mai mult decât discretă.

În ceea ce privește critica de artă, ce și cât sunt datorită prietenilor mei artiști din tinerețe, care, neavând pe altcineva la vremea aceea în Craiova, s-au gândit că este mai bine să-i „critice“ un prieten, decât cine știe ce „oficial“ amator. Printre mulții „vinovați“ cu ajutorul cărora m-am format în timp, nu aș ezita să-i enumăr acum pe ei: Sorin Novac, împreună cu care mi-am făcut debutul în această meserie de „erou umil“ (cum denumea Andrei Pleșu criticul de artă), Rusu Grigorian, Mircea Novac și Marcel Voinea, singurul rămas aici din vechea grupare optzecistă a Craiovei.

I.J.: Părinţii dumneavoastră, Horia şi Alexandra, sunt două nume celebre în Bănie, în România, cariera exemplară a dumnealor s-a confundat cu existenţa Teatrului de Păpuşi din Craiova... Nu v-au