Situaţia UE este mai complicată decât în SUA

Consolidarea fiscală (măsuri de austeritate) a fost iniţiată în nu puţine ţări din Europa (UE), deşi relansarea economică nu este încă ireversibilă. La reuniu­nea G20 de la Toronto au fost ciocniri, pe această temă, între SUA şi voci europene. Washingtonul susţine că relansarea nu trebuie să fie periclitată prin măsuri de consoli­dare fiscală "grăbite". Din Europa mesajul prevalent este că datoriile publice trebuie să fie ţinute sub control pentru a nu deveni copleşitoare.

Abordarea paradigmatică (de filosofie economică) joacă un rol în interpretarea poziţiilor. În primă fază a efortului de prevenire a colapsului financiar, intervenţia statelor prin relaxarea politicilor monetare şi asistenţa acordată băncilor a făcut ca diferenţe de ordin ideologic să fie prac­tic efatate; nu a contat prea mult dacă un guvern era mai la stânga sau mai la dreapta. Acum însă diverse te­ze intră în coliziune. Unele susţin că subutilizarea resurselor şi inflaţia foar­te scăzută oferă spaţiu de ma­ne­vră, mai ales când economia privată nu dă semne de redresare. Alte teze argumentează că, indiferent de gradul de folosire a resurselor, datorii publi­ce mari afectează încrederea pe pieţe şi nu ajută afacerile să se redreseze. Fa­ţă de aceste două aliniamente de abor­­dare am de făcut câteva ob­ser­va­ţii.

SUA sunt un stat federal, cu o singură monedă şi cu resurse extraordinare. O singură politică fiscală şi posibilitatea de a utiliza dolarul ca instrument de ajustare conferă atuuri incontestabile - dincolo de bogăţia, puterea industrială şi tehnologică. În UE, prerogativele fiscale sunt la nivel naţional, coordonarea politicilor este precară, în condiţiile în care efectele de contagiune sunt extrem de puternice - nu în ultimul rând ca efect al unei integrări financiare adânci.

Ţările care au c