Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simpozionul naţional “Traian Vuia ”

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

30 de elevi ai Clubului de Aeromodele de la Pucioasa s-au întrecut zilele acestea la un concurs privind activitatea realizatorului zborului mecanic. Cei mici au dat un test grilă cu întrebări despre Traian Vuia, s-au întrecut în realizarea avioanelor din hârtie şi au urmărit demonstraţii de elicopetere.

Cine a fost Traian Vuia sau ce realizări a avut? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care au fost nevoiţi să răspundă elevii Clubului de Aeromodele de la Pucioasa, în cadrul simpozionul naţional “Traian Vuia”.

Copiii de la cele două cercuri de aero şi rachetomodele, au avut activităţi care mai de are mai interesante. Au vizionat filme ale aviaţiei române, au avut parte de demonstraţii aero şi elicoptere şi s-au întrecut în realizarea avioanelor de hârtie. “Copiii au învăţat întrebările pentru că a fost un concurs fulger despre viaţa şi activitatea lui Traian Vuia, cu zece întrebări şi zece răspunsuri. S-au pregătit bine, au fost conştiincioşi. Am marcat în acest fel, 105 ani de la zborul lui Traian Vuia la Paris. Elevii au învăţat despre viaţa şi activitaeta savantului. Am avut şi demonstraţii cu aeromodele şi rachetomodele”, ne-a declarat profesorul Nicolae Diaconescu, din cadrul Clubului de Aeromodele “Nicolae Mateescu” din Pucioasa.

Pentru “munca” depusă, cei mici au primit şi premii constând în dulciuri şi cartele telefonice. “Mulţi sponsori ne-au lăsat baltă pe ultima sută de metri. Totuşi, am reuşit să le dăm copiilor cartele reîncărcabile şi nişte dulciuri. Copiii s-au bucurat şi pentru acestea. Următorul concurs ar fi în data de 14 mai, când se împlinesc 21 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu în cosmos. Va urma în iunie, cel mai mare concurs de aeromodele captive, unde vor participa 150 de concurenţi din toată ţara, în memoria lui Henry Coandă şi care se ţine de 35 de ani aici la noi. Este cel mai longeviv concurs de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 14 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°