Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Podul de flori al gazoductului Iaşi-Ungheni

Publicat in Adevarul, joi 22 august 2013 ·

În timp ce Băsescu vorbeşte, premierul Ponta inaugurează la începutul săptămânii viitoare construcţia gazoductului ce va lega România de Republica Moldova. Unirea economică dintre România şi sora sa Moldova este la fel de importantă ca şi unirea prin limba română. Infrastructura energetică vine să susţină refacerea infrastructurii spirituale. Ambele vin să construiască podul definitiv al refacerii României Unite. România trebuie să se conecteze cu teritoriul românesc de dincolo de Prut prin toate mijloacele posibile. Numai astfel va fi cu putinţă reîntregirea ţării. Avem nevoie să fim atât de sudaţi cu Republica Moldova în suflet, în cultură, în schimburi comerciale şi în proiecte economice, încât reunificarea să devină o formalitate, transformarea unei stări de spirit într-o realitate geopolitică pe care nimeni să nu o poată contesta. Această reunificare treptată nu se va realiza însă prin războiul declaraţiilor belicoase ale Cotroceniului, ci prin activitate pragmatică şi etapizată, aşa cum procedează Guvernul României care a înţeles că faptele vorbesc, în timp ce vorbele necugetate ne îndepărtează de obiectivul naţional. Unionismul capacitat la maximum înseamnă atât sporirea autorităţii statului român în Transilvania, acolo unde este atacat de extremism, cât şi realizarea visului de veacuri al românilor de a se afla în interiorul graniţelor statului naţional unitar român. România trebuie să devină atractivă şi pentru cei care încă nu sunt decişi în privinţa drumului Basarabiei spre ţara mamă. La fel, România trebuie să îşi folosească argumentele şi diplomaţia pentru a convinge statele vecine şi organismele internaţionale că reunificarea nu se face împotriva cuiva, ci pentru binele tuturor, pentru stabilitate în regiune şi pentru prosperitatea locuitorilor de dincolo de Prut. România este cel mai stabil şi mai credibil partener din regiune, atât pentru UE, cât ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°