Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Rădulescu: Ne conformăm deciziei CCR, dar ne menţinem argumentaţia privind comisia senatorială de anchetă pe referendum

Publicat in Vremea Noua, vineri 2 noiembrie 2012 ·

PDL se va conforma deciziei CCR referitoare la constituţionalitatea Hotărârii Senatului de înfiinţare a unei comisiei care să ancheteze eventuale abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţi în cazul votului de la referendumul din 29 iulie, dar îşi va păstra ca poziţie politică argumentaţia menţionată în sesizarea adresată Curţii, a declarat joi, pentru AGERPRES, liderul senatorului democrat-liberali, Cristian Rădulescu.

“Ne vom conforma deciziei CCR ca de obicei. Odată dată hotărârea Curţii această comisie poate să înceapă să lucreze, dar ne menţinem argumentaţia cuprinsă în sesizarea transmisă CCR care ţine de separarea puterilor în stat, de controlul reciproc al puterilor şi de ierarhizarea răspunderii în sistemul procurorilor”, a arătat liderul senatorilor PDL.

El a precizat că poziţia senatorilor democrat-liberali cu privire la participarea la comisia de anchetă a Senatului rămâne neschimbată. “Nu am avea cum să procedăm altfel. Ar însemna să ne invalidăm singuri poziţia iniţială referitoare funcţionarea acestei comisii”, a arătat Cristian Rădulescu.

CCR a decis, joi, că este constituţională Hotărârea Senatului de înfiinţare a comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie.

Curtea a respins sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr. 38 din 8 octombrie de înfiinţare a comisiei de anchetă.

Judecătorii au apreciat că înfiinţarea acestei comisii nu încalcă Constituţia deoarece nu are ca scop chemarea procurorilor în faţa Legislativului sau controlul activităţii acestora, ci verificarea abuzurilor reclamate la Parlament în legătură că anchetele privind referendumul.

AGERPRES.ro

PDL se va conforma deciziei CCR referitoare la constituţionalitatea Hotărârii Senatului de în

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 31 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 58 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 53 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 14 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°