Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inca 1.500 miliarde lei - de acoperit la rectificarea bugetara

Publicat in Adevarul, luni 9 mai 2005 ·

Propunerile de modificare a Codului Fiscal, adoptate de Senat la finele saptamanii trecute, vor costa bugetul de stat inca 1.500 miliarde lei. Acoperirea acestei sume va fi efectuata in urma Propunerile de modificare a Codului Fiscal, adoptate de Senat la finele saptamanii trecute, vor costa bugetul de stat inca 1.500 miliarde lei. Acoperirea acestei sume va fi efectuata in urma rectificarii bugetului de stat, masura care se asteapta a fi adoptata de Ministerul Finantelor Publice in perioada imediat urmatoare. Urmarile se vor vedea in primul rand in sumele alocate in 2005 pentru efectuarea lucrarilor de dezvoltare a infrastructurilor de transport si care sunt cuprinse in bugetul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Locuintei. Totusi, efectele presupuse de masurile adoptate de senatori sunt minime, iar acestea s-au impus pentru ca legea fiscala sa respecte trei principii de baza, respectiv cel al simplitatii, criteriul neretroactivitatii si cel al impozitarii unor castiguri nete, ne-a declarat Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de buget-finante din Senat. "Acoperirea sumei nu ridica mari probleme, deoarece efectele sunt in jurul a 40 milioane euro", spune cu optimism Varujan Vosganian. In discutiile privitoare la modificarea OUG 24/2005, senatorii au adoptat prevederi mai generoase la impozitarea castigurilor din operatiunile de capital si a tranzactiilor imobiliare efectuate de persoanele fizice, inclusiv in cazul bunurilor imobiliare retrocedate. Astfel, s-a renuntat la sistemul "pro rata temporis", care prevedea aplicarea a doua rate de impozitare pentru transe diferite ale unui castig de pe piata de capital, in functie de perioada luata in calcul. "In Senat am hotarat ca, in cazul tuturor actiunilor dobandite inainte de 1 mai si vandute dupa 1 mai, diferenta pozitiva sa se impoziteze cu 1% pentru intreaga perioada de detinere, impozitarea cu 10

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum o ora
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum 39 minute
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°