Când am auzit, dimineaţă, că Găman a semnat cu Vitesse, imediat, m-am gândit la un lucru.

De fapt, o întrebare care mi-a stat pe creier toată ziua: „Cum de au luat olandezii un jucător aflat în litigiu? Unul care nu se ştie cu exactitate cui îi aparţine?". Spre seară, când articolul despre plecarea lui Găman la Vitesse era deja paginat şi mă pregăteam să plec din redacţie, a apărut o altă informaţie: „Vitesse a renunţat la transferul lui Găman". Anunţul nu le-a picat bine colegilor care au fost nevoiţi să schimbe pagina. Pe mine, în schimb, m-a încântat! N-am nimic împotriva lui Găman, căruia îi doresc să ajungă nu la Vitesse, ci, cândva, poate la Manchester United, fiindcă talent are cu carul. M-am bucurat de anularea transferului din alt motiv. Poate că nu e cel mai elegant mod de a mă exprima, însă mă bucur că olandezii nu s-au băgat într-o ţigănie! Nu sunt nici de partea lui Mititelu, nici de partea lui Piţurcă. Privindu-i, am impresia că se duelează doi oameni care au încercat şi încearcă să se păcălească reciproc. Se ţigănesc. Ţigănia ăsta e savurată din plin în România. Nu mă refer doar la povestea cu Găman, ci în general. Cu asta m-am împăcat, având în vedere că trăiesc aici din 1992. Ceea ce nu-mi venea să cred era cum de s-au băgat olandezii într-o asemenea ţigănie?! Răspunsul l-am primit: nu s-au băgat. Olandezii ne-au transmis că ei nu se murdăresc nici când e vorba de un fotbalist talentat. Ce uşurare! Mititeii, Piţurcii şi Gigeii n-au putut exporta încă ţigănia şi în Occident. E de ajuns că o promovează aici, câte şapte, opt ore pe zi la „emisiunile de sport".