Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Show unic: Endi vs Havasi, bătălia tobelor cu pianul

Publicat in Jurnalul, miercuri 1 august 2012 ·

Compozitor inovator, Havasi face încă o dată dovada geniului sau printr-un concept muzical fascinant, 'Drum and Piano'. Bătălia instrumentelor muzicale este una dintre cele mai spectaculoase părţi ale concertului Havasi Symphonic, în care pianistul de muzică clasică clasic şi bateristul rock, Endi, îşi vor măsura forţele pe scenă, în cadrul concertului de la Bucureşti, programat pe 3 noiembrie, la Sala Palatului.

Rezultatul 'bătăliei' este un moment de maximă intensitate şi de o virtuozitate uluitoare, "o bombă de energie muzicală". Proiectul a fost conceput şi desăvârşit în aproape doi ani de zile, iar rezultatul a fost captat pe un album fără precedent, în care se întâlnesc pentru prima dată două instrumente de mare forţă şi cu o puternică personalitate, ce au excelat până acum în genuri muzicale complet diferite. Premiera 'Drum and Piano' a avut loc vara trecută, la TED Global din Scoţia, una dintre cele mai cunoscute conferinţe stiinţifice din lume, la care au participat numeroşi laureaţi ai premiului Nobel dar şi mari personalităţi ca Bill Clinton, Gordon Brown sau Bill Gates. Scopul acestui moment muzical a fost tocmai acela de a dovedi tuturor că în artă nu există bariere insurmontabile iar muzica clasica şi rockul, deşi sunt sunt atât de diferite au, totuşi, atât de multe în comun, reuşind să fuzioneze perfect într-un amestec de sonorităţi şi ritmuri ce surprind şi emoţionează, în egală măsură. Românii au avut ocazia sa descopere magia unei astfel de "confruntari" chiar anul trecut, la primul spectacol sustinut de Havasi la Bucureşti, momentul fiind aplaudat minute în şir de spectatorii care au umplut până la refuz Sala Palatului. Dar anul acesta, Havasi promite o nouă confruntare, între tobe şI pian, mult mai spectaculoasă şi mai amplă. Duelul celor doi muzicieni va ajunge la un alt nivel, punând şi mai mult în valoare măiestria cu care sunt mânu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 17 minute
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 2 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 3 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 9 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 11 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 11 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 10 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 10 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 12 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°