* Ei, bine, a fost experimentul si nici n-am simtit - poate dumneavoastra? Oricum, mai e pina la Sfirsitul Lumii (atunci cind va fi el, raspoimarti ori in octombrie, peste patru ani de guvernare, sau la Judecata de Apoi), asadar sa ne gindim ca, deocamdata, este vineri, iar pentru oamenii muncii mult mai important decit Sfirsitul Lumii este sfirsitul de saptamina. Cum sa se ispraveasca lumea asta tocmai in week-end? Daca ar veni azi-miine-poimiine cei patru Cavaleri ai Apocalipsei pomeniti in Biblie pe la noi prin tara si ar vedea cam cum stau treburile, dupa cinci minute ar descaleca si s-ar aseza nitel la umbra, sa manince si ei un mic, o fleica la gratar, sa bea si ei o bere - timp in care, cu siguranta, cineva le-ar fura caii. Prin urmare, sa nu ne mai gindim la chestii dintr-astea rele, care vor trece pe linga noi ca Orient-Expressul prin Halta Ciupalaci, ci sa ne aplecam mai degraba deasupra realitatii de linga noi: * Stiti povestea cu Petrica si lupul? Copiii de azi o invata sub numele "Dan Diaconescu si Elodia". De macar un infinit de ori OTV ne-a momit cu titluri "In aceasta seara va fi gasita avocata!", "In noaptea asta enigma disparitiei va fi dezlegata" etc.; acum citeva zile, in capul ecranului scria "Acum e acum: Cioaca s-a hotarit sa spuna asta-seara ce s-a intimplat cu Elodia!". Normal, am fost siguri de tot ca atunci era atunci, iar Cioaca s-a hotarit o laie, deci ne putem culca linistiti. Dimineata am dat, totusi, la OTV, gindind ca poate e chiar Elodia cu ochii rosii dupa o noapte petrecuta in direct, dar pe ecran scria "Belciugatele, oaza de liniste". Clar. Dupa aia, intr-o noapte a aparut scris sus ca Magda Ciumac a gasit-o pe Elodia vie intr-o manastire. Desigur, ne-am uitat ieri si azi in ziare si nici macar la "Diverse" nu aparea stirea asta, asadar ramine valabila chestia cu Petrica si lupul de mai sus. Ne-a mirat, totusi, ca la OTV n-au pome