Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meşterii populari au adus tradiţia în Centru

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2010 ·

Artişti din toată ţara au adus oale, măşti sau ouă încondeiate. Expoziţia a fost organizată în piaţa centrală. Tot în acest weekend, sucevenii se pot relaxa la concerte sau se pot plimba gratuit cu trăsura.

În cadrul proiectului „Paştele în Bucovina“ sucevenii care au timp liber pot admira şi achiziţiona produsele tradiţionale ale meşterilor din Bucovina. Astfel, ei pot cumpăra oale, sculpturi în lemn şi piatră, podoabe, măşti, picturi pe sticlă sau lemn şi, nu în ultimul rând, ouă încondeiate. Duminică, sucevenii vor fi invitaţi la un concert Pop-Opera al Cvartetului Distinto în piaţa centrală.

Şi în acest an sucevenii se vor putea plimba cu trăsura gratuit, pe traseul Cetatea de Scaun-Biserica Pătrăuţi. Trăsurile au fost puse în funcţiune de astăzi şi vor plimba turiştii până de Paşte. Acesta este un proiect mai vechi al Complexului Muzeal Bucovina, în colaborare cu Direcţia Silvică, punctul de plecare fiind platoul Cetăţii de Scaun.

Trăsura, 15 lei după Paşte

La Mănăstirea Dragomirna va fi un popas de jumătate de oră, timp în care se va vizita obiectivul. Traseul va continua, prin pădure, până la Biserica Pătrăuţi, iar întoarcerea se va face prin Lipoveni.

Cei care nu vor apuca să se plimbe cu trăsura până de Paşte vor avea posibilitatea să o facă după, însă în schimbul a 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii. „M-am plimbat şi eu anul trecut cu trăsura. Vreau să repet însă experienţa pentru că a fost minunat“, ne-a spus Ionuţ Zvorâşteanu, student. Atelierul de Creaţie pentru Copii îşi dă o nouă întâlnire cu prichindeii ai căror părinţi sunt ocupaţi sau au bunici fără răbdare. Atelierele de creaţie sunt deschise, de la ora 12.00, la Iulius Mall Suceava.

Părinţi serviţi de copii

Tot mâine, dacă „Pofteşti poveşti? Hai la Cărtureşti“. Aşa îi cheamă reprezentanţii Mall-ului pe sucevenii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 3 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°