Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Bucuria infractorilor. Poliţiştii se pregătesc de grevă generală

Publicat in Adevarul, duminică 1 august 2010 ·

Poliţiştii prahoveni au cerut săptămâna aceasta demisia conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Din septembrie, poliţiştii se pregătesc de grevă generală pe termen nelimitat şi promit că nu vor pleca din stradă până când nu vor obţine anularea măsurilor privind diminuarea salariilor cu 25%. Mai mult, aceştia spun că o măsură ţinută secret de Guvern care vizează disponibilizarea a câteva mii de poliţişti va deveni publică în scurt timp, care a determinat furia angajaţilor din domeniu.

"Pe site-ul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual este deschisă o petiţie on-line prin care strângem semnături pentru declanşarea grevei generale şi sistarea tuturor activităţilor din septembrie. Deja am cerut demisia conducerii IGPR şi MAI săptămâna aceasta pentru că mi se pare anormal să concediezi poliţişti în loc să reduci din numeroşii şefi din structura Poliţiei care sunt plătiţi cu salarii grase", ne-a declarat Florian Ioniţă, liderul prahovean al poliţiştilor afiliaţi SNPPC.

Haos pe străzi

Florian Ioniţă este convins că poliţiştii care vor ieşi în stradă în septembrie, aproximativ 55.000 de oameni, susţinuţi de alţi 50.000 de bugetari concediaţi, vor fi "scânteia care va aprinde flacăra". Mai ales că, mai spune acesta, hoţii şi tâlharii îşi vor face de cap pe stradă şi va fi un adevărat haos cât timp poliţiştii îşi vor suspenda activitatea pe termen nelimitat.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 42 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto

Mediafax acum o ora
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru. De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru m

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 18 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°