Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi: Probabil o să mă întorc în iarbă, mi-e dor de antrenorat

Publicat in Gandul, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Fostul fotbalist Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îi este dor de antrenorat şi că în viitor probabil va prelua o echipă, fără să precizeze însă momentul când se va produce acest lucru.

"Acum învăţ, am academie, probabil în viitor o să mă întorc în iarbă. Viaţa o să-mi arate dacă o să ajung să îl antrenez pe fiul meu, Ianis. Cel mai important e să vedem dacă Ianis ajunge fotbalist ca să pot să îl antrenez eu. Mi-e dor de antrenorat, normal. Dar acum muncesc 24 de ore, la antrenorat nu munceşti atât. Acum şi când dorm mă gândesc la fotbal. Am academie şi trebuie să avem grijă de vreo 300 de copii", a spus fostul căpitan al echipei naţionale.

El a adăugat că nu este dezamăgit de evoluţia echipei pe care o patronează, Viitorul Constanţa, în primul sezon din Liga I, chiar dacă aceasta se află acum în lupta pentru evitarea retrogradării. "Nu sunt dezamăgit de evoluţia Viitorului. Obiectivul nostru e să producem jucători. Şi eu cred că suntem cel mai bun exemplu din România de când e România. Avem 30 de jucători la loturile naţionale, aşa că noi şi când pierdem, câştigăm. La ultimul meci am promovat alţi jucători de '95 titulari, cu orice risc. Ăsta e obiectivul nostru, mergem pe acest proiect. Acum suntem tineri, de fapt bebeluşi. Şi anul ăsta doar două echipe ne-au depăşit, Steaua şi Gaz Metan Mediaş. Am jucat prost în aceste meciuri şi am primit multe goluri. În rest ne-am bătut de la egal la egal cu toate echipele. Nu am fost sub adversari foarte mult. Atât putem, mai sunt 9 meciuri şi încercăm să obţinem puncte ca să rămânem în Liga I", a adăugat fostul jucător.

Hagi susţine că Denis Alibec este cel mai bun vârf din România şi că depinde de el dacă se va transfera la Steaua. "Eu mi-am făcut datoria faţă de el, din bunătatea mea. Am întins o mână unui jucător talentat într-un moment dificil. L-am adus unde trebui

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°