Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tîrgu Mureş a învins-o fără drept de apel pe Victoria Brăneşti, 4-0 » Suicid asistat

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 18 aprilie 2011 ·

Brăneştiul se duce spre "B" după un meci în care n-a contat, dar pe care l-a închis printr-un autogol spectaculos: şut sub bară al lui Bar!

Brăneştiul a venit, cică, să-şi joace ultima şansă. Jucătorii au făcut acel cerc la mijloc, în care s-au încurajat reciproc, dar în teren s-au mişcat în reluare, ca vitaminizaţi cu ştevie.

Şi mureşenii le-au aplicat rapid primul upercut: L. Rus a tras de la 30 de metri, mingea a bătut în faţa lui Stoicescu, l-a sărit şi s-a aşezat în poartă, 1-0 (29). Lejer, ca în pauza mare, în curtea şcolii. Victoria mergea spre "B", deja după doar o jumătate de oră în care n-a pus nici un fel de probleme. Şi prindea viteză cîteva minute mai încolo. Issa Ba s-a jucat cu Iacob şi cu Bar, i-a pasat lui Didi, liber în centrul careului mare, iar brazilianul l-a executat iar pe Stoicescu, 2-0 (37). A fost timp pînă la pauză şi pentru golul trei. Didi a plecat ca din tun, a pasat fără să fie jenat, iar din 6 metri Ruiz a pus cruce pe ultimele speranţe ale Victoriei de a continua şi la anul în Liga 1.

După pauză, mureşenii, fără motivaţie, au pus turaţia pe relanti, dar Brăneştiul cedase deja lupta. Olariu l-a întins pe Balauru cu un şut din 20 de metri, apoi s-a lăsat liniştea. Pînă la autogolul lui Sg. Bar, care a pus sare pe o repriză seacă. Zaharia a centrat de pe dreapta, iar fundaşul Brăneştiului a reluat puternic, imparabil, sub bara lui Stoicescu, 4-0 (76). Capitulare completă în faţa mureşenilor, care, cu acest succes categoric, scapă de orice emoţii legate de retrogradare. Brăneştiul, în schimb, şi-a semnat condamnarea.

"Moţul" e prudent

Cu 34 de puncte, FCM Tg. Mureş mai are puţine emoţii legate de retrogradare, dar antrenorul Ioan Ovidiu Sabău vrea să-şi ţină jucătorii în priză. "Aşa este, 95 la sută sîntem salvaţi. Cu 39 de puncte te poţi considera însă scăpat de griji. Vrem să luăm

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 15 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 38 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 57 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°