Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au înecat cu Corona

Publicat in Click, duminică 3 noiembrie 2013 ·

La 16 august, Dinamo remiza în deplasarea de la Corona Braşov, scor 1-1, iar managerul Stelei, Mihai Stoica, a simţit nevoia să-şi bată joc de „câini" pentru acest rezultat. A postat pe Facebook o fotografie cu o bere Corona şi cu mesajul: „Un egal cât o victorie!". Sâmbătă, soarta i-a dat însă o palmă ironicului pentru că echipa campioană a comis-o identic.

Doar două puncte pierduseră „roş-albaştrii" în acest tur de campionat, în egalul cu Gaz Metan Mediaş, şi nimic nu anunţa problemele din jocul cu Corona Braşov. S-a demonstrat însă că atunci când nu tratezi fotbalul cu seriozitate, oricine îţi poate face probleme, iar echipa care avea doar cinci puncte adunate în 12 etape s-a bătut cu campioana de la egal la egal.

Mihai Stoica, managerul Stelei, îi luase la mişto pe dinamovişti pe un site de socializare după egalul acestora cu echipa Corona Braşov

Mai mult, beneficiind de autogolul stupid al lui Szukala, Corona a sperat tot timpul într-o minune, pe care o merita dacă n-ar fi intervenit aiurea Florin Marcu, centralul partidei. Acesta a dictat eronat o lovitură de la 11 metri pentru Steaua, la o simulare în careu a lui Alexandru Chipciu şi Nicuşor Stanciu a transformat penalty-ul în acel minut 70, salvând obrazul actualei şi probabil viitoarei campioane a României. La final, steliştii erau supăraţi din cauza rezultatului, deşi locul 1 nu le este totuşi pus în pericol de nimeni.

Antrenorul Laurenţiu a fost şi el pus la încurcătură şi s-a contrazis de mai multe ori în cadrul conferinţei de presă.

„Am reuşit să pierdem două puncte în faţa Coronei pe fondul unui joc slab. Nu meritam mai mult, putem spune că azi am câştigat un punct, pentru că putea fi şi mai rău. Probabil că trebuie să schimbăm foaia cu anumiţi jucători. Nu se poate o asemenea atitudine. Când îmbraci tricoul Stelei, trebuie să faci mult mai mult. Nu vreau

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 58 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 3 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°