Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arome delicioase din bucătăriile lumii

Publicat in Adevarul, joi 25 august 2011 ·

Vineri, 2 septembrie Volumul „Reţete tradiţionale din Africa şi Orientul Mijlociu“ va fi distribuit cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 14,99 lei. Astăzi găsiţi la chioşcuri volumul în care veţi descoperi reţete sănătoase pentru copii, iar săptămâna viitoare vă invităm la o călătorie în lumea gusturilor exotice.

La început de toamnă, Editura Adevărul a pregătit un nou volum din colecţia „Delicii în bucătărie". În cea de-a doua zi a lui septembrie, ziarul va fi însoţit de o carte bogat ilustrată, în care veţi găsi reţete care mai de care mai apetisante, din Maroc, Libia, Kenya, Israel şi bucătăria arabă. Introducerea este o frumoasă călătorie în lumea gusturilor şi a mirodeniilor specifice acestor zone, prin care puteţi citi despre obiceiuri culinare şi culturale ale popoarelor respective.

Mâncărurile din nordul Africii sunt preparate mai ales din carne de peşte, iar legumele şi fructele care se găsesc din abundenţă acolo sunt la mare căutare. De asemenea, carnea de berbec şi cuşcuşul sunt bucate tradiţionale, alături de ceaiul de mentă, care este considerat o adevărată specialitate şi oferit musafirilor cu dragoste.

Reţetele sunt pentru toate gusturile şi pot fi încercate cu încredere atât de cei pasionaţi de felurile exotice, cât şi de cei mai puţin curajoşi... Salata de morcovi cu chimen, din Maroc, este un exemplu de mâncare simplă şi foarte ­sănătoasă, care se pregăteşte uşor. Cei dornici să experimenteze gusturi noi pot prepara, în schimb, prăjiturele cu apă de flori de portocal sau cuşcuş cu creveţi şi ierburi aromatice. În schimb, iubitorii de preparate din carne pot încerca o budincă de pui cu ceapă şi migdale sau un burek cu carne, din Libia, ori perişoare de viţel în sos alb, din Israel.

Preţioasa bucătărie arabă îşi etalează şi ea deliciile şi puteţi încerca oricând celebra friptură de miel, preparată ca la carte, sau tarte picante c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 21 minute
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 2 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 7 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum o ora
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum o ora
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 5 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 4 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Primul lot din Transapuseana, cea mai mare investiţie pe un drum judeţean din România, a fost recepţionat vineri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, fiind vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, de profesie inginer, afirmă că „lucrările

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 5 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

11°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°