RĂZVAN EXARHU: "E foarte bine să fii prinţ. Prinţul Charles vine uneori prin Transilvania, şi umple cizmele de noroi la o plimbare prin pădure, gustă reţete simple şi face nişte declaraţii cel mai probabil halucinant de normale pentru publicul din partea locului".

Cel mai ciudat pentru privitori trebuie să fie că sinceritatea gesturilor e mai mult decât evidentă, la fel ca şi rigoarea unei viziuni personale care naşte solidaritate şi simpatie spontană. La fiecare vizită privată a prinţului transpare aceeaşi încântare exprimată cu o duioşie destul de britanică. Scenariile nu prea merg, explicaţiile apocaliptice nu se leagă, nimic din ceea ce se poate spune de obicei în astfel de subiecte nu se potriveşte. Nu ştie nimeni aici să judece combinaţia de tweed cu cizme de cauciuc, o plimbare maiestuoasă cu căruţa, bucuria cu care un străin atât de puternic se afundă în noroiul şi savorile Transilvaniei, pe care le mai şi protejează pe alocuri, din dragoste.

Citind despre brânzeturile, pastrama, siropul de rubarbăr, mierea şi restul bunătăţilor care i-au fost prezentate, m-am gândit că e mai bine, mult mai bine că această demonstraţie subtilă apar- ţine unui aristocrat. Cum nu poate fi vorba despre lipsă de rafinament, să savurezi nişte bucate făcute cu pricepere şi grijă şi să le încurajezi existenţa echivalează cu o înnobilare a tuturor acestor unghere de memorie luminoasă, pe care nimeni din apropiere nu o poate face. E ca şi cum le-ar fi ridicat la rangul de Lady pe toate bătrânicile care au trudit la dulceţuri şi mămăligi, la rangul de Sir pe toţi cei care au păscut caprele şi au ştiut să pună piper cât trebuie în brânză.

Demnitatea oamenilor se măsoară şi în bună- tatea sau frumuseţea mesei. Să-i faci pe oameni mândri de ceea ce ştiu să facă mai bine, chiar dacă sunt lucruri mărunte, pe care nicicum nu le preţuieşti din viteză, e p