Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu cât s-au mai ieftinit casele în luna octombrie

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 1 noiembrie 2011 ·

Garsonierele și apartamentele cu două camere s-au ieftinit înctombrie, comparativ cu luna precedentă. Singurele locuințe care au înregistrat o ușoară creștere a prețurilor au fost cele cu trei camere, potrivit unei analize realizate de MagazinulDeCase.ro. Sursa: EVZ

Prețul mediu de vânzare a garsonierelor a scăzut cu 4% în octombrie comparativ cu luna septembrie, în timp ce pe segmentul apartamentelor cu două camere scăderea a fost de 1%. Singura creştere înregistrată a fost la nivelul apartamentelor cu 3 camere, unde preţul mediu de vânzare a crescut cu 4% comparativ cu luna precedentă.

Dacă ne raportăm la octombrie 2010, scăderea a fost pe toate segmentele. La garsoniere, scăderile medii au fost de aproximativ 3%. Dacă în anul 2010 preţul mediu al unei garsoniere a fost 32.005 euro, în luna octombrie a anului 2011 preţul mediu de tranzacţionare a fost de 31.140 euro.

În ceea ce priveşte segmentul apartamentelor cu două camere, preţul mediu înregistrat în octombrie 2011 a fost de 53.200 euro, ceea ce indică o scădere de aproximativ 7% comparativ cu luna octombrie a anului 2010. De asemenea, pe segmentul apartamentelor cu 3 camere, preţul mediu de vânzare a scăzut cu aproximativ 4% în anul 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precendent.

Care este evoluția prețurilor la locuințe în marile orașe din țară

Un alt studiu, realizat de imobiliare.ro, arată că preţul cerut de cei care vor să vândă a scăzut în mai toate orașele, cu excepția Ploieștiului.

Valoarea indicelui imobiliare.ro, calculat pe baza preţului mediu cerut la nivel naţional, a fost de 1.023 euro/mp util în octombrie, cu 2,4% mai mică decât cea a înregistrată în septembrie și cu 4,4% mai mic comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă remis de site-ul de imobiliare.

"Octombrie este luna în care s-a în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 32 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 21 minute
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 4 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°