Prin intermediul familiei Della Valle, care conduce Fiorentina, „Briliantul“ se va întâlni cu patronul lui Chelsea. Pentru a scăpa definitiv de scandalul „Cocaina“, Adrian Mutu va face primul pas şi va trata cu Roman Abramovici o diminuare a sancţiunii de 17 milioane de euro. A devenit clar pentru toată lumea faptul că este imposibil de plătit o asemenea datorie. Inclusiv englezii de la Chelsea îşi dau seama că bătălia din justiţie cu Adi Mutu va mai dura mulţi ani, iar recuperarea integrală a banilor va fi extrem de greu de realizat. În aceste condiţii s-a născut ideea ca cele două părţi să se aşeze la masa negocierilor şi să ajungă la o soluţie de compromis.
Citiţi şi:
Mutu se deghizează în cerşetor
Fiorentina îl va sprijini pe Mutu în procesul său cu Chelsea
Moggi: „Chelsea trebuia să plătească!“
Iniţiativa îi aparţine chiar lui Mutu, însă nu direct, ci prin intermediul fraţilor Della Valle, Andrea şi Diego, cei care conduc destinele Fiorentinei şi care s-ar putea apropia mai uşor de afaceristul rus.
Roman Abramovici ar putea fi astfel înduplecat să-l ierte pe român şi să-i reducă pedeapsa. Mai ales că patronul lui Chelsea şi chiar fiul acestuia, Arkadi, l-au admirat mereu pe Mutu, „Briliantul“ fiind unul dintre primele transferuri făcute de londonezi în era „Abramovici“.
Referindu-se la acest caz, Luciano Moggi, fostul director sportiv al lui Juventus, a afirmat: „Cred că Mutu era cel care trebuia să ceară daune de la Chelsea pentru rezilierea contractului. Nu invers!“.
„Abramovici, nu se face aşa!“
Adrian Mutu a primit un sprijin nesperat din partea preşedintelui lui Palermo, Maurizio Zamparini, care se confruntă cu o situaţie similară, cea a lui Carrozzierri, suspendat doi ani pentru consum de cocaină.
„În astfel de cazuri