Patronul le transmite fanilor care îl contestă tot mai vehement că nu ia în calcul să renunţe la echipă şi că are planuri mari pentru Ştiinţa.
Între Mititelu şi ultraşi războiul se poartă de la distanţă. Suporterii olteni au înnebunit după eşecul cu CFR (2-3): echipa s-a prăbuşit la două puncte de primul loc retrogradabil şi îl suspectează pe finanţator că ar fi vîndut meciul.
Galeria nu mai vede cale de împăcare şi îl somează şi prin comunicate online pe şeful din Bănie să se retragă din fruntea clubului la vară: "Comportament de dictator nebun şi fără bani, management catastrofal, lipsa profesioniştilor de înaltă clasă din club, dezbinarea şi alungarea suporterilor de pe stadion sînt realizările geniului din Booveni în 5 ani la Universitatea. Ne-ai retrogradat a doua oară, ne-ai umilit, ne-ai pătat istoria de o gravitate fără margini, ai batjocorit sufletul fanilor! Ai fost cîndva unul dintre noi şi asta ne apasă şi mai profund, acum un singur lucru bun poţi face: vinde şi pleacă! Lasă-ne să trăim în pace şi demnitate!".
În replică, Mititelu a făcut apel la calm şi şi-a prezentat argumentele: "Simt că Dumnezeu va fi cu noi şi nu ne va lăsa să retrogradăm, nu le facem pe plac duşmanilor! N-avem probleme cu falimentul. În vară, vor reveni la echipă Wobay şi Florin Costea, vom transfera doi-trei fotbalişti şi vom fi cea mai puternică echipă din Liga I. Nici prin cap nu-mi trece să mă retrag, am jucători de 70 de milioane de euro, Universitatea e cea mai mare bogăţie a mea!".
"În «Epoca de aur Mititelu», la Universitatea a fost doar politica vorbelor goale. Minte n-are, bani n-are, dar are gură de om frustrat"
Nicolae Tilihoi, ex-fundaş Craiova Maxima
"Suporterii adevăraţi au fost la meci, la Severin, restul doar îşi spun suporteri. A venit gaşca pro-Solomon şi a început să mă înjure.