Sunteti interesat de achizitia unei masini? Daca ati ales deja modelul dorit nu va mai ramane decat sa cautati cea mai avantajoasa modalitate de plata. Posibilitatile de finantare sunt: resurse proprii, credit bancar sau leasing financiar.
Cum masina este un bun perisabil, indiferent de modul de achizitie, costul trebuie sa fie minim, in timp ce raportul dintre calitate si cost sa fie cat mai echilibrat. Astfel, avand in vedere faptul ca “resursele proprii” nu necesita explicatii suplimentare, trecem direct la celelalte doua variante si intrebarea de “1.000 puncte”: care este diferenta dintre credit si leasing? Ambele optiuni presupun achizitia bunului in rate lunare.
Si totusi, care este diferenta?
Un raspuns cu privire la avantaje si dezavantaje intre leasing si credit vine din partea analistilor FinZoom.ro, serviciu online de comparatie a produselor financiare, la solicitarea Wall-Street.ro.
Astfel, spre deosebire de leasing, in cazul creditului proprietarul bunului este clientul (utilizatorul) inca de la inceputul perioadei de creditare, iar imprumutul se achita prin rate lunare (cuprind cota-parte din valoarea de cumparare a bunului – TVA inclus, rata dobanzii si comisioanele aferente creditului). De asemenea, bunul se asigura obligatoriu FULL CASCO, costurile de asigurare fiind suportate de catre client sau oferite gratuit de catre banca (atentie la campaniile promotionale).
Creditul este garantat cu autoturismul achizitionat si polita de asigurare CASCO cesionata in favoarea bancii. Riscul uzurii morale a bunului si/sau degradarea in timp sunt suportate de catre beneficiar, iar taxa de timbru si timbrul judiciar aferente contractului de vanzare-cumparare sunt calculate la valoarea de cumparare a bunului.
Rambursarea anticipata se poate face dupa minim 6 luni de la semnarea contractului de credit, in timp ce conditiile