In conferinta de presa sustinuta ieri de catre domnul Mugur Isarescu, acesta a spus ca isi mentine punctul de vedere conform caruia Romania va inregistra o crestere economica in 2009. Daca acelasi lucru ar fi fost spus de catre domnii Basescu, Boc sau Geoana, nu as fi dat doi bani pe aceasta declaratie, insa cum domnul Isarescu este unul dintre putinii demnitari care atunci cand declara ceva (cu mici exceptii) stie ce spune, trebuie macar sa ne gandim ca omul ar putea avea dreptate, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.
Ce ar trebui sa se intample pentru ca “profetia” Guvernatorului BNR sa se indeplineasca? Am vorbit aici despre ponderea diferita a trimestrelor in PIB si despre faptul ca o scadere de pana la 2% in primul semestru poate fi compensata de o crestere de cel putin 1% in ultimul semestru.
Nu exista nici un dubiu ca economia va scadea in T1 si T2 insa pentru a vedea o crestere macar in T4, avem nevoie de un miracol. Daca Guvernul ar fi cat de cat coerent in actiunile pe care le intreprinde, as putea fi de acord ca exista unele sanse ca dl Isarescu sa aiba dreptate insa in situatia de fata, cu tot optimismul meu debordant, trebuie sa spun ca parerea conform careia vom avea crestere economica in 2009 nu reprezinta decat “wishfull thinking”.
Dincolo de pesimismul unor analisti autohtoni sau straini, trebuie sa observam insa ca unele semne (firave) de stabilitate au inceput sa apara in economie:
- cursul valutar da semne de stabilizare, deficitul extern se ajusteaza iar cresterea preturilor a incetinit vizibil, situatie care ofera BNR ocazia de a scadea dobanda de referinta (scaderea surprinzatoare din urma cu doua zile ar fi trebuit sa deprecieze leul, acesta insa a castigat aproape 1%).
- cu totul surprinzator, in luna aprilie somajul a crescut cu doar 0.1% iar numarul somerilor s-a majorat cu 5000 de per