După derularea cu vârf în 2010 a programului de austeritate - recunoscut drept cel mai dur din Europa -, perspectiva electorală din 2012 produce deja, la nivel politic, bizarerii economice de te umflă râsul. Desigur, dacă nu ar fi de plâns! Pentru că este evident că nu există resurse spre a se recupera sechelele acestui program, toate recuperările - unele prezumtive, dar şi altele obligatorii (precum cele derivând din hotărâri judecătoreşti), sunt reportate pentru perioada următoare începând din 2013.

Oficial, s-a declarat că nu există resurse pentru promisa reducere a contribuţiilor sociale, aceasta fiind amânată pentru 2013. Toate salariile tăiate în 2010 şi recâştigate în instanţe au fost, prin lege, repuse la plată din 2013. Nu este exclus ca, tot prin 2013, să ajungă a fi recuperate şi celelalte procente din salariile tăiate în 2010, recuperare despre care s-a spus că ar putea interveni chiar la sfârşitul anului 2011 sau în 2012, bineînţeles în funcţie de evoluţia economiei şi bugetului, dar despre care nu s-a prea mai vorbit în ultima vreme.

Dar toate acestea sunt nimic pentru ceea ce ar urma să cadă pe capul anului 2013! Tot ceea ce este mai „invaziv" din cel de-al doilea acord cu FMI este reportat pentru 2013. Liberalizarea preţurilor la gaze şi electricitate, care ar putea mări cu 70-80% factura la căldură şi lumină, ar urma să se facă începând din 2013. Exporturile de gaze din puţinul românesc existent - ceea ce va obliga la importuri de gaze de două ori mai scumpe - ar urma să fie demarate din 2013.

Tot în 2013, bugetul va trebui să se consolideze la un deficit de numai 3% din PIB, deci cheltuielile vor trebui limitate draconic, spre a nu mai depăşi cumva veniturile decât cu cota respectivă. Şi asta în condiţiile în care, tot în 2013, intră la plată rambursarea împrumutului-mamut de aproape 20 miliarde de euro plus dobânzi