Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţist dat în judecată de cel care l-a lovit cu maşina

Publicat in Adevarul, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Şoferul care a rănit un poliţist este cercetat pentru tentativă de omor şi ultraj Pe patul spitalului, în secţia Ortopedie, tânărul poliţist Răzvan Dinescu zace imobilizat, primind vizita colegilor săi de serviciu. Îl ating din greşeală cu agenda şi se aude un oftat de durere.

„Am piciorul strivit şi durerile sunt foarte mari, că nici nu mă pot mişca“, spune omul. Despre împrejurările în urma cărora subofiţerul a ajuns pe patul de spital, acesta povesteşte: „Într-o primă fază am fost împreună cu jandarmul la localul Cantemir Tour, unde erau mai mulţi tineri turbulenţi. Unul dintre ei, Claudiu Gogoneaţă,  a început să mă înjure, spunând cuvinte obscene. Eu i-am făcut dosar penal pentru că-l depistasem în trafic cu numerele de înmatriculare expirate“.

Şoferul neagă acuzaţiile

Tinerii s-au întâlnit în faţa Primăriei din Govora, unde s-au pus pe scandal, trezind locatarii din zonă.

„Folosind sprayul lacrimogen în timp ce Gogoneaţă încerca să mă lovească cu pumnii, Drăghici a fugit, a luat Hyundai-ul şi s-a urcat cu maşina pe trotuar, încercând să mă omoare. M-am ferit de el, dar a întors maşina şi, în timp ce trecusem pe celălalt trotuat, a dat peste mine, a stat câteva secunde cu roata dreaptă faţă pe picior, m-a tăvălit şi mi-au fost rupţi pantalonii. Am scos pistolul, dar nu am tras“, povesteşte subofiţerul. În salonul din faţă al aceleiaşi secţii, Ştefan Drăghici a spus: „Nu am dat cu maşina peste el pentru că nu am fost la volan. Mi-a pus pistolul la tâmplă, a dat cu sprayul lacrimogen, iar rănile le-a făcut lovindu-se când executa o schemă cu piciorul. O să-l dau în judecată pe poliţist pentru vătămare şi o să depună semnături peste 100 de prieteni“. Tatăl tânărului spune că acesta are fisuri la vertebra doi şi că putea să rămână imobilizat la pat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 5 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 3 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°