Odată cu adoptarea legii care interzice 36 de substanţe şi plante vândute în „magazinele de vise”, patronii au redus drastic preţurile şi se pregătesc să se reprofileze. Sursa: EVZ
Aventura multora dintre vânzătorii de „vise” - care au obţinut profituri uriaşe din comercializarea celor 36 de substanţe etnobotanice şi sintetice declarate „ilegale” de guvern - se apropie de final. Din această săptămână, mare parte dintre cele peste 300 de magazine de droguri legale vor fi nevoite să se reprofileze, eventual, pe „beţişoare aromate”.
Aşa cum au dat asigurări autorităţile, astăzi e aşteptată publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă a executivului, menită să răspundă semnalelor de alarmă trase de societatea civilă în privinţa pericolului pe care multe dintre drogurile legale de tipul „Special Gold” (mephedrone, un derivat de amfetamină) îl reprezintă pentru tineri.
Reduceri la droguri legale şi atmosferă încărcată
Lichidare de stoc. Asta se poate vedea zilele acestea în „magazinele de vise” din toată ţara. Nu e coadă însă la „ultima strigare” pentru drogurile legale.
La „Spice-shop”, în Piaţa Unirii, din centrul Capitalei, te întâmpină o blondă pironită în faţa unui computer. Aici sunt „reduceri de primăvară” demne de invidiat: peste 30%.
În apropiere, undeva la Piaţa Romană, o tipă brunetă stă în uşa unui alt „magazin de vise”. Sus, pe scări, într-o lumină difuză de club de striptease, aşteaptă într-o vitrină plicurile cu droguri legale.
Se cer recomandări ca pentru un novice în „arta viselor” care vor deveni curând ilegale, iar vânzătoarea înşiră, mecanic: „Ăsta e de fumat, e uşor, e de luat cu gagica. Ăsta e mai tare...”. Aici, preţurile s-au redus şi cu 50%. De-ajuns cât fata să zică: „Cred că într-o zi-două închidem. Că le-au interzis practic pe toate pe care le