Într-o vreme în care Poliţia se laudă cu încasări record din amenzi de circulaţie, un poliţist s-a reprofilat pe câştiguri muncite: afacerea cu murături. „Nu ne mai trageţi pe dreapta!” Puiu Badea locuieşte în Călăraşi, la o aruncătură de băţ de ieşirea de pe A2. Are 45 de ani, din care 16 de poliţist la circulaţie şi trei, de om de afaceri. Între timp, şi-a reamenajat vechiul apartament, pe care l-a transformat într-o incintă modernă, cu băruleţ la intrare, spoturi, mobilier nou şi o expoziţie de borcane cu murături puse cu dichis. Până să ajung la el, omul m-a ghidat telefonic şi profesionist, printre blocurile cartierului, pe lângă o făbricuţă, paralel cu calea ferată, „dreapta, iar dreapta, puţin stânga şi din nou dreapta”. Instinctul lucrează şi dă drumul la cântec: „Domnu’ poliţist... nu ne mai trageţi pe dreapta!”, şi, până să brodesc notele, trec de omul meu, care mă aştepta la intersecţie. Mai fac o buclă, mă acomodez cu zona, şi opresc la „indicaţie”. Răbdare şi gust bun „De unde şi până unde, domnu’ Puiu, un poliţist se apucă să pună murături?! I-aţi responsabilizat pe toţi conducătorii auto şi vă plictiseaţi în trafic?!”. Puiu Badea mă priveşte atent, o clipă, apoi zâmbeşte relaxat. „Domnule, am început dintr-o joacă; o plăcere, că pasiune ar fi prea mult spus. Toamna, îmi venea cheful ăsta, să pun murături. Cumpăram varză, gogonele, pepenaşi roşii şi galbeni, făceam saramura... Ca să vezi, că eu nici nu prea mănânc murături; mai mult o salată de varză la pomana porcului”. Face o pauză şi mă întreabă serios: „E bine să spun asta?!”. Bine, de ce să nu fie bine, că fiecare face după gust. Iar dacă faci lucrul practic şi după „reţetă”, fără să te implici emoţional şi papil-gustativ-subiectiv, e şi mai bine. „Şi, dacă nu le gustaţi, cum le brodeaţi?!” întreb curios. „Ei, mai gustam. Potriveam saramura, puneam condimente, plante, frunze de vişin, mărar, câteva