Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Podiumul sau fără bani de Sărbători!

Publicat in Adevarul, duminică 8 noiembrie 2009 ·

Meciul cu Rapid are dublă miză pentru dinamovişti: spălarea ruşinii cu Galata şi „salvarea“ financiară a Crăciunului şi a Anului Nou. „Loviţi“ de gripă şi de declaraţiile propriilor conducători, „câinii“ trec prin cea mai proastă perioadă a sezonului chiar înaintea derby-ului cu giuleştenii. Acţionarii lui Dinamo au mai găsit o metodă de a-i determina pe jucători să se trezească la realitate. Fotbaliştii sunt ameninţaţi că vor petrece Sărbătorile de iarnă cu buzunarele goale dacă jocul dezastruos prestat cu Galatasaray va „costa“ echipa în clasament. Tamaş şi compania oricum îşi încasează ratele contractuale cu greutate, uneori şi cu întârzieri de 59 de zile, iar de prime de joc nici nu poate fi vorba, însă, mai nou, Borcea le-a impus „câinilor” un obiectiv pe termen scurt. Dinamo trebuie să prindă vacanţa de iarnă cel puţin pe locul trei în Liga I, în caz contrar jucătorii fiind şi mai mult „arşi” la buzunar.

Dolha a răcit şi el

Pe lângă intenţia de a le micşora contractele celor care nu dau randament, conducătorii din „Ştefan cel Mare” îi vor lăsa pe fotbalişti fără bani de Crăciun şi Anul Nou. Cine nu şi-a pus nimic deoparte, cazul lui Adrian Cristea, va avea mult de suferit.

Altfel, portarul Ema Dolha a fost lovit şi el de gripă, însă oricum ar fi fost rezervă cu Rapid. Matache, eroul dinamoviştilor de la Liberec, a fost chemat şi el în cantonament, dar, cel mai probabil, va rămâne în „umbra” lui George Curcă. Fostul constănţean are cele mai mari şanse să fie titular în meciul de azi.

Andone, invitat la derby

Ioan Andone a revenit ieri în ţară după ce şi-a încheiat conturile cu Al-Ahli Dubai. Tehnicianul va avea o discuţie cu şefii din „Ştefan cel Mare“ despre eventuala preluare a băncii tehnice a lui Dinamo şi ar putea chiar asista la derby-ul cu Rapid. O altă prezenţă-surpriză ar putea fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°