Judecătorii Curţii de Apel Craiova au redus cu un an pedeapsa primită de o agentă a Penitenciarului de Minori şi Tineri(PMT) Craiova, trimisă în judecată pentru trafic de influenţă, după ce a primit 3.400 de euro de la o persoană pentru a-i pune o „pilă“ la angajare.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au precizat că, în urma cercetărilor făcute în acest caz, s-a stabilit că, în toamna anului 2009, tatăl unui craiovean, care nu a luat examenul de admitere la Şcoala de Agenţi de Penitenciare Târgu Ocna, a rugat-o pe Mariana Angela Creţu, agentă de secretariat la PMT Craiova, să-l anunţe când va fi un post disponibil la penitenciar. „În acest context, Mariana Angela Creţu a pretins de la denunţător suma de 5.000 de euro, pentru a interveni în vederea angajării fiului său, ulterior acceptând ca suma plătită să fie de 3.000 de euro“, au consemnat procurorii în rechizitoriu. În noiembrie 2009, bărbatul i-a dat agentei cei 3.000 de euro, iar în schimbul banilor femeia a promis că va interveni pe lângă „cunoştinţe“ de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) pentru angajarea fiului său. Ulterior, tânărul craiovean care era în căutarea unui loc de muncă i-a mai dat agentei 400 de euro, însă cu titlu de împrumut. După doi ani, în noiembrie 2011, văzând că fiul său nu a obţinut locul de muncă promis şi nici nu mai poate recupera banii daţi, bărbatul a reclamat-o pe agenta Creţu la ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj. În faţa anchetatorilor, femeia a recunoscut că a primit banii, însă a explicat că a fost doar un intermediar între o anume „Cristina“ şi un anume M.C., şeful Compartimentului Resurse Umane din cadrul ANP, însă procurorii au stabilit însă că Administraţia Penitenciarelor nu are nici un angajat cu acel nume. Pe 6 februarie anul acesta, Angela Creţu a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă, iar peste o lună