Privind lucrurile din perspectiva cetateanului obisnuit si judecand detasat, pe baza informatiilor publice la care acesta are acces, este greu sa eviti concluzia ca masoneria are o problema de imagine in Romania postcomunista. Lasand la o parte bagajul de mituri, fabulatii si speculatii, calomnii, absurditati si teorii ale conspiratiei, toate parazitand in mod traditional imaginea publica a acestei vechi organizatii fraternale, in Romania post-comunista toata chestiunea a fost amplificata de o gestionare atat de dezastruoasa a imaginii incat nu poti sa nu te intrebi: “Domnule, daca oamenii astia sunt sau se vor asa de influenti, si vor si pot sa faca binele, cum Dumnezeu de nu pot sa-si inceapa lucrarea in cauza facand un pustiu de bine propriei imagini?!”
Daca romanul obisnuit este neinformat sau are o perceptie negativa, poate ca nu e numai vina prejudecatilor, ingustimii sale de vederi sau propagandei. Cum si ce afla romanul obisnuit din presa despre aceasta venerabila organizatie fraternala?
Aberatiile pseudo-intelectuale de un elitism semidoct si desuet de tipul celor promovate la limita bufoneriei in anii 90 de un Dan-Amedeo Lazarescu. Din cand in cand, un scandal cu mize neclare, traversand pasager paginile ziarelor: personaje cu titluri pretentioase se cearta pentru niste titluri si jurisdictii obscure, acuzandu-se reciproc de fapte pe care de obicei le asociem cu strategia si tactica luptelor politice din primariile comunale. Cate un comunicat cvasi-neinteligibil pe teme irelevante si cvasi-neinteligibile in urma unui eveniment public cvasi-neinteligibil urmat de o excursie cu autocarul. Si, mai grav: speculatii si zvonuri despre asocierea dintre importante figuri publice si coruptie, mediata de variabila intermediara “masonerie”…
Sigur ca e nedrept sa reduci imaginea, activitatea, telurile si principiile nobilei traditii la aceasta caric
