Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Sfârşitul lumii" sau ”resetare”? Ce spun cercetătorii despre calendarul mayaş care ar putea prevesti Apocalipsa

Publicat in Gandul, sâmbătă 24 decembrie 2011 ·

National Geographic scrie că, pe 21 decembrie 2012, calendarul mayaş, început în anul 3114 î.e.n şi care se întinde pe 5125 de ani, va încheia un ciclu.

Totuşi, acest lucru nu reprezintă "sfârşitul lumii", fiind mai degrabă vorba despre o "resetare", la fel cum automobilele din anii '60 sar de la 99.999 de kilometri parcurşi la 0.

"Când se întâmplă acest lucru, noi ştim că e vorba de kilometrul 100.000, nu de kilometrul 0. Aşadar, mayaşii au scris că se va încheia o perioadă pe 21 decembrie 2012, iar noi am interpretat că vine sfârşitul lumii", a explicat William Saturno, de la Universitatea din Boston, expert în arheologie mayaşă.

Emiliano Gallaga Murrieta, directorul Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic (INAH), susţine şi el că 21 decembrie 2012 reprezenta, pentru mayaşi, sfârşitul unui ciclu şi începutul altuia.

"E ca la chinezi: anul acesta este al Iepurelui, anul viitor - al Dragonului. După care urmează, pe rând, toate celelalte animale din calendar", a explicat Murrieta.

Cercetătorii care prevăzuseră apocalipsa şi-au "îmblânzit" predicţia

National Geographic spune că lucrurile sunt neclare din cauza faptului că există o singură sursă de informare referitoare la sfârşitul celui de-al 13-lea Baktun (perioadă de 400 de ani din calendarul mayaş), care ar trebui să aibă loc pe 21 decembrie 2012.

Sursa este o tăbliţă descoperită la situl arheologic Tortuguero din Mexic, însă aceasta este parţial distrusă, iar mesajul nu poate fi citit în totalitate, notează sursa. Din acest motiv, cărturarii au interpretat în fel şi chip mesajul de pe tăbliţă.

În 1996, Stephen Houston de la Universitatea Brown şi David Stuart de la Universitatea Texas au intrepretat că, pe 21 decembrie 2012, un zeu va coborî din ceruri, însă nu au putut stabili ce se va întâmpla ulterior.

Profeţia lor a fost preluată de multe si

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 51 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum o ora
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 34 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 7 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Au fost anunțate REZULTATELE finale ale DSV, în cazul fetiței și a bunicii sale, moarte după ce au mâncat pește. Ce BACTERII le-au fost fatale

Gandul acum 39 minute
Apar inforamții noi în cazul tragediei dintr-un sat din Călărași, acolo unde o fetiță de patru ani și bunica acesteia și-au găsit sfârșitul. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a anunțat rezultatul analizelor efectua

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°