Plăcut destins de cele aproape două ore de înot, se aşezase cu jurnalul lui Sisi în mână, pe scaunul de lemn orăşenesc al coanei Lenuţa şi care pârâi sub el ca un moşneag cârcotaş, de vechi ce era.
Îşi amintise imediat de ziua când era plecat în Germania invitat la Universitatea din Köln, iar Sisi rămăsese singură acasă. Fiindcă nu suporta să stea singură, se mutase la Fiţa, prietena ei cea mai bună, decoratoare la un teatru, şi care locuia pe una din străduţele ce se fac din Calea Dorobanţi spre Floreasca, o uliţă străveche, Pitarul Hristache. Cum avea să rămână în Germania vreo două săptămâni, profitase de acest lucru, angajând doi meşteri recomandaţi de Fiţa să facă nişte transformări în apartamentul lor din Domenii, moştenit de la nişte Ghiculeşti, altă ramură.
Sisi suportase greu plecarea. Era prima dată şi pentru mai multe zile când se despărţea de Dinu. Cunoştea textul pe care Sisi i-l citise la întoarcere. Totdeauna îi citea câte ceva şi el asculta cuminte. Ce i-o fi venit însă să-l recitească în ziua aceea la Mangalia?... Trăgând caietul sub ochi, citi mai departe:
...Şi asta a ţinut aşa până la ora unu. La Fiţa, când am ajuns, am încercat să dorm. Imposibil. Cele mai oribile gânduri au pus stăpânire pe mine. Am simţit nevoia să vomit ca-n gară la plecare, când, aşteptând să pornească trenul şi văzându-te la fereastră, mi s-a părut că ţi se umeziseră ochii...
O tuse convulsivă îl apucă. Probabil că stătuse prea mult în apă... Continuă:
...M-a cuprins atunci o deznădejde şi mai mare. Mâine îmi voi petrece toată ziua aici. Cu tine. Frau Sorge o să se supere, dar nu mai contează. Pentru că niciunde nu te simt mai aproape decât în casa asta a noastră bătrână, mare şi frumoasă care nu mă mai sperie. Şi mă amăgesc cu iluzia că poate ai să simţi că sunt totuşi aici şi c-ai să telefonezi. Az
