Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Michel Sounalet este vinovat de pedofilie

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 26 aprilie 2003 ·

Aceasta este concluzia magistratilor din Urziceni care l-au condamnat pe francez la patru ani de inchisoare pentru acuzatiile aduse de procurori. Astfel, s-a incheiat un prim episod in procesul de judecare al lui Michel Sounalet. "Am si facut apel", ne-a aratat avocatul Bogdan Luca, care va fi urmatorul pas in apararea lui francezului. Pentru a-si demonstra nevinovatia, Michel Sounalet mai are la dispozitie doua instante, respectiv Tribunalul si Curtea de Apel. Acuzarea, arestarea si condamnarea lui Michel Sounalet a fost un lant juridic punctat de numeroase controverse. Francezul a fost arestat pe 18 octombrie 2002. Impotriva lui si-au ridicat vocile cel putin sase copii de la Centrul de Plasament Popricani. Minorii l-au acuzat pe Sounalet ca i-ar fi supus la perversiuni sexuale. Trimis in judecata pentru corupere si perversiuni sexuale cu minori, primele lui termene s-au desfasurat sub presiuni ale sustinatorilor acestuia. Chiar fostul ministru al Sanatatii din Franta a venit la Iasi cu avionul personal pentru a jura in ceea ce priveste nevinovatia concetateanului sau. In timpul procesului, trei tineri si-au schimbat declaratiile acuzatoare in favoarea lui Sounalet. Acest lucru a dat de lucru procurorilor care au inceput impotriva acestora urmarirea penala pentru comiterea infractiunii de marturie mincinoasa. "Solutia este strigatoare la cer" Convins ca la Iasi clientul sau nu va avea parte de un proces echitabil, avocatul Bogdan Luca a facut cerere de stramutare a cauzei intr-un alt judet. Magistratii bucuresteni au dat curs solicitarii si au mutat procesul la Judecatoria din Urziceni. Miscarea nu i-a servit insa lui Sounalet. Studiind probele de la dosar, judecatorii din sudul tarii au stabilit ca Michel Sounalet se face vinovat de acuzatiile de pedofilie care i s-au adus. Ieri, francezul a fost condamnat la patru ani de inchisoare. "Solutia mi se pare nelegala s

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum o ora
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 2 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 4 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Un sondaj îl arată pe Donald Trump învingător în cinci state-cheie

News.ro acum 2 ore
Cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile prezidenţiale americane, un sondaj publicat luni de The New York Times nu este deloc liniştitor pentru Joe Biden. Sondajul de opinie, realizat de Institutul Siena, arată că actualul preşedinte american

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 6 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 3 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 8 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

12°/18°