Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorinel se decide după ce vorbeşte cu Piţi

Publicat in Adevarul, marți 3 octombrie 2006 · ·

Cel mai selecţionat jucător român al tuturor timpurilor, Dorinel Munteanu, este dispus să se mai gândească în legătură cu retragerea de la echipa naţională. După ce nu a fost convocat de Cel mai selecţionat jucător român al tuturor timpurilor, Dorinel Munteanu, este dispus să se mai gândească în legătură cu retragerea de la echipa naţională. După ce nu a fost convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru "dubla" cu Bulgaria şi Albania, "Munti" a pierdut contactul cu echipa naţională. Lipsa de meciuri în picioare, precum şi tensiunea de la echipa de club, acolo unde gurile rele susţin că şefii se gândesc să-l debarce de pe banca tehnică, au făcut ca "neamţul" să cedeze nervos şi să-şi anunţe, sâmbătă, retragerea din prima reprezentativă. Cu toate acestea, Victor Piţurcă se bazează încă pe veteranul de la mijlocul terenului şi a insistat să nu se retragă. "După meciuri îl ia gura pe dinainte, iar după partida cu Vaslui era foarte deranjat de zvonul că ar putea fi demis. Mi-a spus că vrea să se retragă, iar eu i-am spus că n-are niciun sens să facă lucrul ăsta pentru că, dacă va juca în continuare, eu îl convoc", a precizat tehnicianul, care vrea să-i rezerve lui "Munti" un meci oficial de retragere. "Am vorbit cu cei de la federaţie să aibă un meci de retragere, dar aş prefera să fie un meci oficial. Am ţinut foarte mult la Dorinel şi cu el în echipă forţa noastră de joc este mai mare", a menţionat, ieri, Piţurcă. Declaraţia antrenorului l-a impresionat pe Munteanu, care este dispus să aibă o ultimă discuţie cu Piţurcă pentru a se decide definitiv dacă va mai îmbrăca tricoul echipei naţionale. "Voi vorbi în această seară (n.r. - ieri seară) cu domnul Piţurcă şi, în funcţie de ce discutăm, voi lua o decizie definitivă", ne-a declarat Dorinel Munteanu. Mijlocaşul a îmbrăcat tricoul echipei naţionale timp de 15 ani, adunând 131 de selecţii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă

News.ro acum 22 minute
Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, conform unui anunţ făcut miercuri de Teatrul Naţional Bucureşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 26 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 51 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Klaus Iohannis, despre bătaia din Parlament: Incalificabil / „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania”

Gandul acum 10 minute
Președintele Klaus Iohannis declară că episodul violent de marți din Camera Deputaților, în care au fost implicați foștii miniștri PNL, Florin Roman și Dan Vîlceanu, este incalificabil. Întrebat, la Zărnești despre acest subiect, președintele răspun

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 56 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°