Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii pregătiţi de “Profesorul Anului” de la Ploieşti lucrează pentru Google

Publicat in Adevarul, vineri 29 octombrie 2010 ·

Luminiţa Rîpeanu este profesoară de informatică la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, iar distincţia "Profesorul Anului" reprezintă o recunoaştere a contribuţiei aduse la pregătirea elevilor participanţi la concursurile şcolare.

Luminiţa Rîpeanu şi-a început cariera în 1992 când a fost repartizată pe postul de profesor de informatică la Feteşti. Pentru că deşi absolvise Facultatea de Matematică nu îşi putea da gradele în domeniu, profesoara a fost nevoită în 1994 să se înscrie la Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti. "În 1994 am dat şi concurs de titularizare la Inspectoratul Şcolar şi de atunci sunt profesor la Colegiul Naţional Mihai Viteazul". Luminiţa Rîpeanu îşi aduce aminte cu nostalgie de primii ani în care a predat la clasă. "Îmi amintesc că pe vremea aceea nu existau manuale, nici pentru elevi, nici pentru profesori. Le predam copiilor de pe cărţile din facultate, iar ei rămâneau cu notiţele pe care şi le luau în clasă". În ceea ce priveşte dotarea, profesoara spune că există diferenţe mari între calculatoarele din '92 pe care le găseai în şcoli şi cele de acum.

"Aveam calculatoare vechi HC, care mergeau greu, iar lucrul dura mult mai mult decât acum. Reţeaua era destul de slabă. Acum avem trei laboratoare de informatică la şcoală dotate cu calculatoare performante şi un centru de informatică" La începutul anilor 90, nici copiii nu aveau calculatoare acasă, iar pentru unii dintre ei era prima dată când vedeau un ordinator. Nici primul elev al profesoarei care a participat la Olimpiada Naţională şi s-a clasat pe locul trei nu avea calculator.

Premii importante la concursurile şcolare

Pe parcursul celor 18 ani de carieră în învăţământ, copiii pregătiţi de Luminiţa Rîpeanu au obţinut zeci de premii la diferite concursuri naţionale şi internaţionale şi au ajuns să lucreze la cele mai mari compani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moarte suspectă în județul Călărași: O fetiță de 4 ani și bunica ei, decedate după ce ar fi mâncat MACROU, de Florii / Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 49 minute
Este anchetă în județul Călărași, după ce o fetiță de doar 4 ani și bunica ai au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Alarma s-a dat luni dimineața. Atunci, familia a sunat la 112 și a anunțat că fetița de 4 ani era în stare de inconștiență.

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum 42 minute
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 14 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 16 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum 45 minute
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 3 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 2 ore
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°