Schimbarea "obrazului" administrativ al ţării se hrăneşte din ce nu merită: o zeamă lungă de discuţii, subţiri şi de-a curmezişul, din care ridică stropi bucătarii-şefi ai locantelor din viermuiala politico-publică.
În mod obişnuit, suflatul în ciorbă, care uneori se numeşte compromis, ar trebui să-i facă pe meseni să înghită cuminte ce li se pune pe masă. Pe Victor Ponta şi pe Crin Antonescu, situaţia i-a fript la limbă şi au dat în clocot. În castronaşele lor au prins să bolborosească anticipatele, guvernul de tehnocraţi, bâzdâcii pe Elena Udrea şi imposibilul consens. Adică nimic din ce se poate înfăptui.
Dacă şefii USL ar fi fost japonezi, cu siguranţă le-ar fi reuşit un exerciţiu de atingere a armoniei (wa): acela de a "bea" sake dintr-o ceaşcă goală şi de a se trotila în închipuire. Răstimp, Traian Băsescu a făcut ce ştie mai dibaci: a ţinut zdravăn de bucatele sale din meniul fix, pe care avea să-l servească în două reprize: la neprieteni şi la prieteni. Cele două componente ale USL au plecat cum au venit. Cu zgomot şi lăsând în urmă o duzină de scaune goale.
Pe care le-a ocupat tura a doua de meseni. Dacă-l ascultai pe Emil Boc, ziceai că trăieşte din răsuflare de înger. Boc a înghiţit tot şi a cerut o porţie suplimentară de reformă. Şi asta i-a stârnit fibra sensibilităţii la geneza averilor. Asta e durerea lui Boc. Dar ar trebui să fie şi o durere lecuită prin cataplasme constituţionale?
Marea supărare este că, mai mimetici - în raport cu domnul Băsescu - decât mai-marele PDL (Emil Boc, pentru evitarea confuziei) sunt doar cei de la UDMR. Aceeaşi dorinţă aprigă de a se întrema doar din bucatele lor, dar fix invers meniului prezidenţial. Şi asta va pierde coaliţia. Uniunea a plecat de la Cotroceni mută şi solitară ca o lebădă.
Noutatea zilei este că am aflat de la preşedinte că există, fizic, un plan pe hârtie de reorganizare ad
