Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza economică falimentează grupul de presă Tribune

Publicat in Adevarul, marți 9 decembrie 2008 ·

Criza economică a făcut ieri o nouă victimă în presa americană: falimentul grupului Tribune, a doua organizaţie de presă din Statele Unite ca cifră de afaceri, care deţine cotidianul Los Angeles Times, relatează AFP, preluat de NewsIn. Compania a înaintat aseară documentaţia pentru intrarea sub legea de protecţie împotriva falimentulului, transmite Reuters. Odată cu decizia grupului Tribune de a cere protecţie în baza legii falimentului,  pe lângă Los Angeles Times unele dintre cele mai prestigioase titluri din presa americană îşi văd existenţa ameninţată: Chicago Tribune, Baltimore Sun şi Hartford Courant.

Preşedintele grupului, Sam Zell, un magnat imobiliar care cumpărase Tribune anul trecut, a precizat că decizia va permite companiei să îşi restructureze datoria. Grupul intenţionează să îşi continue activitatea sub control judiciar în timpul negocierilor cu băncile.

Zell a subliniat că grupul nu a făcut faţă unei avalanşe de "factori incontrolabili": scăderea veniturilor din publicitate (cu 19% în al treilea trimestru al anului în cazul grupului), dar şi crizei economice, care a provocat o scădere a tirajelor (cu 2%), căreia i s-a adăugat criza creditelor, ce asfixiază companiile.

Precedente

New York Times a anunţat ieri că va împrumuta 225 de milioane de dolari ipotecându-şi noul sediu din Manhattan, proiectat de Renzo Piano, pentru a face faţă mai bine unei crize de lichidităţi şi scăderii încasărilor, care sunt cu peste jumătate mai mici în trimestrul al treilea al anului.

În octombrie, cel mai mare grup de presă american, Gannett, care editează ziarul cu cel mai mare tiraj din SUA, USA Today, anunţase concedierea a 10% din personal, după o scădere cu 32,5% a încasărilor sale trimestriale.

Luna trecută, numărul trei în presa americană, McClatchy, care concediase deja 10% din p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°