Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violenţa domestică a făcut 30 de victime în Bucureşti

Publicat in Adevarul, joi 22 noiembrie 2007 ·

Lansarea de ieri a campaniei împotriva violenţei asupra femeii, "Panglici albe", a relevat că, în ultimii trei ani, 30 de femei din Capitală au fost ucise ori au fost victime ale tentativelor

Lansarea de ieri a campaniei împotriva violenţei asupra femeii, "Panglici albe", a relevat că, în ultimii trei ani, 30 de femei din Capitală au fost ucise ori au fost victime ale tentativelor de omor.

În colaborare cu Poliţia Municipiului Bucureşti şi Agenţia Naţională de Protecţie a Familiei, Fundaţia Sensiblu a mai dat publicităţii faptul că în primele trei trimestre ale acestui an, la nivel naţional, s-au înregistrat 4.463 de cazuri de violenţă asupra femeilor şi 50 de omoruri, dintre care şase în Bucureşti.

"Am avut cazuri, în 2006, când o femeie a murit înjunghiată, în 2007 am avut însă cazuri mai grave: înjunghieri multiple sau chiar un bărbat care şi-a tranşat soţia şi a împrăştiat-o prin oraş, iar altul şi-a împuşcat soţia în cap şi apoi şi-a sugrumat copilul", a spus directorul executiv al Fundaţiei Sensiblu, Cristina Horia.

Duminică, 25 noiembrie, în cadrul campaniei lansate ieri, în Piaţa Universităţii va fi amplasat un zid pe care sunt marcate toate cele 30 de victime ale violenţei în familie din Bucureşti. Acesta va rămâne în centrul Capitalei până pe 10 decembrie, când va fi spart, simbolic, de participanţii la campanie. "Prin construirea acestui zid în calea bucureştenilor, dorim să arătăm la ce a dus neimplicarea.

Indiferenţa a condus la pierderea unei vieţi", a mai spus Cristina Horia. 47% din femeile abuzate care au apelat în 2006 la sprijinul fundaţiei au vârste cuprinse între 31 şi 40 de ani, iar cele mai multe, 44%, au o pregătire minimă. Cele mai multe solicitări de sprijin, în proporţie de 27%, au venit de la femei care locuiesc în sectorul 3, în timp ce la polul opus se află sectorul 6, cu 5% din cereri. (Diana Opriţă)

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum 25 minute
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Judo: Medalie de bronz pentru judoka Alex Creţ, la CE de la Zagreb

News.ro acum 28 minute
Sportivul Alex Creţ a obţinut, sâmbătă, medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatul European de judo, de la Zagreb. ”Felicitări, Alex, antrenorului tău Emil Morar şi întregului staf”, a transmis FR Judo. Medalia de aur a revenit Eljan Hajiye

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum 2 ore
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la JO 2024

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Articol de Oana Duşmănescu - Publicat sambata, 27 aprilie 2024, 19:06 / Actualizat sambata, 27 aprilie 2024 19:46 Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (L

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°