Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mercenarii şi voluntarii, a treia parte în război

Publicat in Gandul, luni 11 august 2008 ·

Rusia a continuat să adopte o atitudine intransigentă faţă de orice efort de calmare a situaţiei, întreprins fie de comunitatea internaţională, fie de Georgia. Autorităţilor de la Tbilisi, care au propus încetarea focului, ruşii le-au replicat că nici nu se gândesc la un asemenea gest, atâta vreme cât georgienii continuă atacul asupra Osetiei de Sud. Ulterior, preşedintele rus Dmitri Medvedev a detaliat că Rusia va face totul pentru “normalizarea situaţiei” în republica separatistă, dar că nu va rămâne “un observator pasiv” în Caucaz.

Nu stau cu mâinile în sân nici tinerii din Osetia de Nord, care se oferă voluntar cu zecile la centrul de recrutare din Vladikavkaz (Rusia), dornici să sară în apărarea “fraţilor” din Osetia de Sud. Alături de ei se oferă voluntari şi alţii, membri ai altor grupuri etnice din Caucaz şi nu numai.

Potrivit AFP, este vorba despre abhazi, daghestani, kabarzi, chiar şi persoane provenind din Serbia. Şi georgienii au “voluntarii” lor. Un oficial de rang înalt al statului major al forţelor armate ruse a dezvăluit că mai mulţi “străini” (cu alte cuvinte, mercenari) au luptat alături de georgieni în Osetia de Sud. “Da, participă efectiv la conflict de partea georgiană”, a spus Anatoli Nogoviţin, adjunct al şefului Statului Major al armatei ruse. Aceştia au paşapoarte străine, a precizat el, fără a oferi alte detalii.

Alte surse au indicat că printre aceştia s-ar afla ucraineni şi americani. Unele rapoarte sugerau chiar că aceşti voluntari ar fi de culoare. În plus, serviciul rus de securitate FSB a anunţat că ar fi arestat zece agenţi ai serviciilor georgiene, care pregăteau “acte teroriste” pe teritoriul Rusiei.

Schimb de replici între Rusia şi SUA

Pe plan diplomatic, tonul Rusiei s-a acutizat în dialogul cu Statele Unite, în timpul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU consacrat conflictului ruso-georgian. Am

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°