Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eugen Tomac cere „demisia imediată” a lui Victor Ponta:

Publicat in Antena 3, luni 19 august 2013 ·

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că bilanţul celor 68 de săptămâni de guvernare USL este „cel mai întunecat cunoscut de vreun Guvern al României de după 1989", solicitând „demisia imediată a prim-ministrului Victor Ponta".

„Astăzi se împlinesc 68 de săptămâni de guvernare USL cu Victor Ponta în rol de dirijor. Din păcate pentru români, bilanţul celor 68 de săptămâni este cel mai întunecat cunoscut de vreun Guvern al României de după 1989", susţine Tomac, într-un comunicat remis luni şi citat de Mediafax.

El precizează că 12 miniştri „au părăsit cabinetul «cel mai cinstit şi profesionist»", din motive de „incompetenţă, plagiat, incompatibilitate şi condamnare penală".

În bilanţul guvernării Tomac include şi „o tentativă de lovitură de stat eşuată, care a costat România peste 3 miliarde de euro", „ratarea obiectivului naţional de aderare a României la spaţiul Schengen", „o privatizare ratată, este vorba de Oltchim, şi una dubioasă, CFR Marfă, pe cale să eşueze şi ea", „distrugerea Institutului Cultural Român prin numirea şi păstrarea în funcţie timp de mai multe luni a unei sinistre figuri: Andrei Marga" şi „creşterea evaziunii fiscale în primul semestru al anului 2013 (minus 713 milioane de lei)".

De asemenea, liderul PMP reproşează Guvernului „introducerea a 21 de noi taxe şi impozite în ultimele şapte luni şi pregătirea unui alt rând de biruri începând cu 1 septembrie 2013", „presiuni publice repetate asupra judecătorilor şi procurorilor atât din partea prim-ministrului, cât şi din partea altor membri ai Cabinetului", „eşecul lamentabil în atragerea de fonduri europene: minus 3.347 milioane de lei faţă de cât fusese programat în primul semestru al anului 2013. Rata generală a absorbţiei în iulie 2013 a fost de 15%" şi „ratarea obiectivului de revizuire a Constituţiei, programat pentru sfârşitul anului 2013

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 4 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°