interviu cu Mircea CĂRTĂRESCU Mircea Cărtărescu a surprins şi, cu siguranţă, a deranjat multă lume scriind săptămînal, în ultimul an, comentarii politice şi de atitudine. Apoi a publicat volumul de povestiri De ce iubim femeile, carte care a stabilit, la noi, un record absolut de vînzări, primind ulterior Premiul Naţional de Proză acordat de Ziarul de Iaşi şi Premiul "Succesul anului" acordat de AER. Între timp, a obţinut o bursă la Viena, iar la Tîrgul de Carte recent încheiat şi-a lansat şi al doilea volum din Jurnal, după un prim op destul de controversat. Despre toate acestea, Mircea Cărtărescu a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru cititorii "dilematici".

Te-ai întors în ţară după cîteva luni bune, timp în care nu ţi-ai întrerupt rubrica din Jurnalul naţional. Ai început şi ai continuat să scrii această rubrică (şi) din cauza reproşului adus neimplicării tale civice? Dintre multele reproşuri pe care Dan C. Mihăilescu le-a făcut dezgustătorului meu jurnal (şi pe care le-a reprodus tale quale şi în Dicţionarul academic al Scriitorilor Români, ca blamul să rămînă etern), două erau mai simpatice, dintre care unul foarte simpatic. Mi se reproşa, adică, faptul că, pe la 2-3 ani, striveam furnicuţe pe scoarţa copacilor, şi că nu mă interesează nimic din ce i-a durut pe români în ultimii ani. Refăcut, raţionamentul de la baza acestor obiecţii de tehnică şi viziune literară ar fi următorul: pentru că toată ziua striveşte furnicuţe pe scoarţa copacilor, pe Mircea Cărtărescu nu mai are timp să-l doară ceea ce ne-a durut pe toţi în ultimii ani... Asta îmi aminteşte de o "cronică a mizantropului" în care G. Călinescu povestea cum casa i-a fost năpădită de furnici şi, deşi invazia îl înduioşase şi criticul se amuza observînd îndeaproape "furnicăria", necum să o extermine, Izabela Sadoveanu s-a arătat totuşi dezgustată de "cruzimea faţă de creaturile pămîn