Ieri, la Braşov, a sosit o delegaţie formată din oameni de afaceri din New Jersey, SUA, care au discutat cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Marian Rasaliu, despre posibilitatea realizării aici a unei investiţii. Este vorba de un „Call Center”, care va crea între 400 şi 500 de locuri de muncă. „Această delegaţie a fost trimisă la Braşov de către Ambasada SUA la Bucureşti. La acest moment oamenii de afaceri americani cu care am discutat astăzi (ieri – n.r.) prospectează diverse zone din România. Din ce mi-au spus, Braşovul le place în mod deosebit. Venirea lor aici a fost mai mult pentru a vedea dacă există deschidere din partea autorităţilor locale pentru un astfel de proiect”, ne-a declarat Marian Rasaliu, vicepreşedintele CJ.
Acest Call Center reprezintă un fel de Yellow Pages uman. Prin simpla apelare a unui număr telefonic, operatorul va putea da orice informaţie utilitară, de la numere de telefon de urgenţe, până la informaţii privind mersul trenurilor, zboruri ale avioanelor şi altele. Fiecare operator va trebuie să ştie minim două limbi de circulaţie internaţională. „Le-am explicat că judeţul Braşov reprezintă a doua zonă ca dezvoltare, din punct de vedere economic, din ţară şi că pe acelaşi loc ne situăm şi la PIB-ul pe cap de locuitor. Să sperăm că, în curând, vom începe corespondenţa cu ei şi se vor hotărî să facă această investiţie la Braşov”, a mai spus Marian Rasaliu. Ieri, la Braşov, a sosit o delegaţie formată din oameni de afaceri din New Jersey, SUA, care au discutat cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Marian Rasaliu, despre posibilitatea realizării aici a unei investiţii. Este vorba de un „Call Center”, care va crea între 400 şi 500 de locuri de muncă. „Această delegaţie a fost trimisă la Braşov de către Ambasada SUA la Bucureşti. La acest moment oamenii de afaceri americani cu care am discutat astăzi (ieri – n.r.) p