Desfăşurată în perioada 19 februarie-26 martie 1945, bătălia pentru cucerirea insulei Iwo Jima, posesiune a Imperiului de la Soare-Răsare, a fost una dintre cele mai sângeroase bătălii ale Războiului din Pacific.
Faimoasa bătălie s-a încheiat cu victoria americanilor, însă ambele tabere au plătit un greu preţ de sânge. Astfel, din partea americană, aflată într-o netă superioritate tehnică şi numerică, din 100.000 de soldaţi au pierit 6.821, iar 19.217 au fost răniţi. De partea cealaltă, din 18.591 de militari japonezi, apărători ai insulei, au murit 18.375, iar 216 au fost capturaţi. Trupele care s-au înfruntat au fost conduse de amiralul Raymond A. Spruance, comandant suprem al forţelor navale şi terestre americane, şi generalul locotenent Tadamichi Kuribayashi, care şi-a aflat sfârşitul pe această insulă.
A fost fără îndoială o luptă pe viaţă şi pe moarte, care a durat mai bine de o lună de zile – 36 de zile de bătălie neîntreruptă –, în care fiecare tabără a luptat cu bravură şi eroism, până la ultimele resurse de rezistenţă: asediatorii americani au cucerit insula metru cu metru, pas cu pas, în timp ce apărătorii niponi, ascunşi cu viclenie şi dibăcie în bunkere şi mai ales în tuneluri şi vizuini săpate sub pământ (au existat aproximativ 18 km de tuneluri subterane), au rezistat eroic, până la moarte.
Dacă americanii aveau numărul şi puterea de foc net superioare, de pe apă, de pe uscat şi din aer, japonezii aveau controlul insulei, pe care o cunoşteau în cele mai mici detalii, precum şi tactica luptei subterane, acestea fiind dublate de fanatismul şi determinarea de a muri mai degrabă decât să cedeze. Aşadar, din start s-a ştiut a cui urma să fie victoria: a americanilor, fireşte, însă o victorie scump plătită.
Două steaguri pe muntele Suribachi
Un episod semnificativ al bătăliei, imortalizat şi rămas în istorie, petrec