Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitură de teatru la Rapid : Bozovic se gândeşte să revină! De ce s-a răzgândit şi ce garanţii îi cere lui Copos

Publicat in Pro Sport, marți 22 ianuarie 2013 · ·

Fundaşul muntenegrean s-a liniştit şi se gândeşte serios să revină la Rapid, după ce a picat transferul său la Beijing Guoan

Vladimir Bozovic (31 de ani) bate în retragere şi se gândeşte să revină în Giuleşti, după ce iniţial l-a ameninţat pe George Copos că îşi va depune memoriu la FIFA pentru a deveni liber de contract. Însă, fundaşul rapidist a făcut tot scandalul din urmă cu o săptămână pentru că avea o ofertă foarte bună din China, de la Beijing Guoan, dar Copos nu a vrut să renunţe la internaţionalul muntenegrean fără să primească o sumă de transfer. Chinezii nu au fost de acord cu dorinţa patronului rapidist, iar tranzacţia a picat.

Acum, fundaşul stânga nu are nicio ofertă concretă şi este posibil să revină la sentimente mai bune faţă de gruparea feroviară. Acesta este dispus să se întoarcă în România, doar dacă va primi asigurări din partea lui Copos că nu vor mai fi întârzieri mari la contracte. "Bozo se gândeşte să continue la Rapid, dacă va avea garanţia că nu vor mai fi probleme cu salariul, cum s-a întâmplat în toamnă când nu şi-a primit banii timp de cinci luni", a declarat Zoran Rasic, avocatul internaţionalului muntenegrean. Vineri, giuleştenii şi-au primit salariul pe luna decembrie, iar până la finalul lunii vor fi achitate contractele pe ianuarie.

De serviciile lui Bozovic s-au interesat Apoel Nicosia şi o grupare din Israel. Acestea nu au înaintat o ofertă concretă, dar sunt dispuse, se pare, să-i dea jucătorului un salariu similar cu cel din Giuleşti. "Nu ne-am adresat încă la FIFA. Am avut o discuţie cu domnul Zotta şi mi-a spus ca se poate rezolva situaţia lui Bozovic pe cale amiabilă, iar în două, trei zile vom lua o decizie", a spus Rasic pentru ProSport. Bozovic ar fi tentat să rămână la Rapid, dar n-ar spune nu unei oferte avantajoase din punct de vedere financiar. Pentru a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 50 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°