Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lidl, preţuri mai mici decât Plus, după preluare

Publicat in Romania Libera, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Cota de piaţă a grupului Schwarz (care operează reţelele Kaufland şi Lidl) în România se situa între 25% - 50% în unele zone din ţară, în 2012, după doi ani de la preluarea efectivă a reţelei Plus de către Lidl, este una din concluziile analizei privind impactul acestei tranzacţii asupra pieţei de retail, se arată într-un comunicat al autorităţii de Concurenţă.

Preluarea reţelei Plus (103 magazine) de către Lidl a fost autorizată de autoritatea de concurenţă în noiembrie 2010. La momentul achiziţiei, grupul Schwarz, din care face parte Lidl, activa în România prin intermediul Kaufland.

În urma analizei tranzacţiei, Consiliul Concurenţei a identificat 16 pieţe locale pe care Kaufland şi Plus înregistrau cote de piaţă cumulate de peste 15% , pe 5 dintre acestea depăşeau 30%, ajungând chiar la 45%.

Citeşte şi: Sărăcia salvează produsele proprii ale retailerilor

Atât Lidl, cât şi Kaufland au deschis magazine noi în zonele analizate, ceea ce înseamnă că o parte a creşterii cotelor de piaţă se datorează creşterii organice a grupului. În alte cazuri cota cumulată a Kaufland şi Lidl a scăzut. De această dată, scăderea s-a datorat deschiderilor multiple de magazine ale concurenţilor.

Toate pieţele analizate înregistrează intrări de noi concurenti şi extinderea celor deja existenti. De exemplu, în Râmnicu Valcea, lanţurile locale (Annabella, Diana şi Euromarket) au ajuns la o cotă cumulată de cca. 23% din piaţă în anul 2012. De asemenea, anii 2011 - 2012 au marcat şi iesirea unor concurenţi de pe piata: Interex şi Minimax Discount în totalitate, iar Carrefour Market a ieşit de pe unele piete.

Un alt aspect analizat de Consiliul Concurenţei este cel al preţurilor de achiziţie de la producători/importatori. Evoluţia preţurilor medii de achiziţie ale Lidl şi Kaufland a fost comparată cu evoluţia preţurilor de achiziţie ale concurentilor şi anume

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°