Teoria repartizării aleatorii a fost examinată şi de ICCJ, care a avut obiecţii la regulamentele prezentate în articolul anterior şi a dat interpretări acestora. Dreptul de apreciere pe care legea îl conferă autorităţii emitente este menit să asigure normelor administrative de organizare a instanţelor acea flexibilitate necesară asigurării interesului public al bunei înfăptuiri a justiţiei, care, pe lângă principiul enunţat în art. 11 din Legea nr. 304/2004, este guvernată de o serie de alte garanţii ale dreptului la un proces echitabil, consacrat în instrumente juridice interne şi internaţionale, garanţii între care se numără şi termenul rezonabil, care ar putea fi afectat prin aplicarea rigidă a repartizării aleatorii, exclusiv în sistem informatic, pentru orice tip de cerere accesorie sau incidentală ivită în cursul unui litigu.

Înalta Curte acceptă ce zice CSM

S-a mai reţinut că noţiunea de “cauză” se referă la litigiile “de fond”, iar nu şi la incidentele ivite în cursul soluţionării acestora, precum recuzarea judecătorilor, procedură în care a fost invocată excepţia de nelegalitate supusă analizei.

Curtea a împărtăşit astfel punctul de vedere al CSM care a susţinut că “repartizarea aleatorie a dosarelor este o regulă cu rang de principiu consacrată de Legea 304/2004” şi că “la fel ca orice princpiu, principiul repartizării aleatorii a dosarelor permite unele excepţii, determinate de anumite norme de procedură (ex. Judecarea cererilor accesorii şi incidente) sau de anumite împrejurări care, fie fac imposibilă aplicarea acestuia, fie generează anumite dificultăţi în activitatea de repartizare a dosarelor”.

Soluţia ICCJ este discutabilă, arată studiile juridice care sunt citate de literatura în domeniu, având în vedere că art. 53 din Legea nr. 304/2004 nu permite astfel de excepţii. Astfel nu se putea aplica o prezumţie absol