GORJ. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a primit premiul Congresului European pentru o Dezvoltare Durabilă a României. Acesta a participat luni, 14 aprilie, la Paris, la prima dezbatere de acest fel. La eveniment au fost prezenţi ministrul mediului şi dezvoltării durabile din România, Attila Korodi, ambasadorul României în Franţa, Teodor Baconschi, ambasadorul Naţiunilor Unite în România, Jan Sorensen, precum şi alţi înalţi responsabili politici şi de afaceri europeni. La sediul Parlamentului European din Paris s-a desfăşurat o masă rotundă cu tema „România durabilă, 2008!“. Discuţiile au fost moderate de directorul Parlamentului European la Paris, Alain Barrau. În cadrul acestei conferinţe, au fost înmânate premiile congresului, prin care sunt recunoscute eforturile şi angajamentele liderilor politici şi de afaceri europeni, ale autorităţilor locale române şi personalităţilor europene, pentru susţinerea dezvoltării durabile a României. Dintre reprezentanţii noştri, au mai fost premiaţi ministrul mediului şi dezvoltării durabile, preşedinţii Consiliilor Judeţene Harghita şi Cluj, prefectul judeţului Constanţa, primarii oraşelor Oradea, Craiova şi Novaci, precum şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
„Doar împreună şi uniţi vom reuşi să scurtăm perioada până când România va reuşi să se integreze pe deplin în Comunitatea Europeană. Autorităţile locale sunt acum, de fapt, la grupa mică. Ele trebuie să fie în slujba cetăţenilor şi, în acelaşi timp, să se afle într-o permanentă luptă cu administraţia centrală, pentru descentralizare“, a spus, în cadrul dezbaterilor, Ion Călinoiu.
GORJ. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a primit premiul Congresului European pentru o Dezvoltare Durabilă a României. Acesta a participat luni, 14 aprilie, la Paris, la prima dezbatere de acest fel. La eveniment au fost prez