Sînt sedus de lumi îndepărtate, acolo se ascund, parcă, visele mari ale speciei, simt iluzia că acolo, dincolo de uitare, e ceea ce caut. Dincolo de un peisaj este mereu o rîpă, un gol adînc, necunoscut, care atrage. Ghilgamesh este primul om revoltat despre care s-a scris o poveste şi este prima poveste. Utopia lui Ghilgamesh, patimile, avatarul, revelaţia criptică, neputinţa lui, poveştile paralele din Sumer şi din Babilon, zborul lui Etana, cel care a văzut cum pămîntul se face mic ca un punct şi după aceea dispare, Enuma Elish, textul despre facerea lumii, coborîrile în întunericul altei lumi mă seduc, mă tulbură, dau sens propriei mele experienţe. Înscenarea este mereu retrăire pentru public, pentru actori, pentru mine. Limita experienţei teatrale, limitele înţelegerii, pierderea a peste jumătate din textul poveştii, faptul că noi sîntem altfel limitează apropierea de ceea ce este aparent textul, dar şi de ceea ce este profund, de sensul adînc, invizibil. Putem însă retrăi fragmentar, amestecînd ceea ce înţelegem cu ceea ce intuim, acceptînd că există şi golul, aşa cum există neştiutul în spatele a tot ceea ce este vizibil. Dincolo de tot ce ne desparte, dincolo de ceea ce nu ştim, sîntem liberi să ne imaginăm tragica poveste a unui rebel care a trăit în Sumer, cel care a vrut şi a căutat în mod absurd nemurirea, dar a murit, aşa cum mereu se întîmplă. Ficţiunea despre Ghilgamesh, aromele lumii uitate, irealitatea, nisipul timpului de sub care e dezgropată povestea, sînt mai puternice decît realitatea regelui Ghilgamesh, regele real din Uruk, cel care a scris acum 5.000 de ani primul tratat de pace cunoscut în istorie. Povestea lui Ghilgamesh este un vis sau un coşmar, un amestec între ce ştim şi ceea ce ne tulbură, dar nu înţelegem. Reveria teatrală este în primul rînd recitare, iar ocazia de-a rosti în public textul este, evident, un act magic. Persona