Mijlocaşul Politehnicii Timişoara, Mihăiţă Pleşan, a precizat că jucătorul Fiorentinei, Adrian Mutu, valorează mai mult de 70 de milioane de euro, la cât este evaluat atacantul român de către clubul toscan. "Fiorentina este o echipă foarte bună, iar Mutu a devenit liderul unei echipe foarte mari. Am auzit şi eu că a dat foarte multe goluri, dar o să vorbesc cu el să o lase mai moale cu noi. Am jucat împotriva lui doar la antrenamentele naţionalei şi cred că merită mai mult 70 de milioane de euro, cât l-a evaluat Fiorentina, pentru că este cel mai bun fotbalist român. Nu cred că se pune problema să vină vreodată la Dinamo", a spus Pleşan.
Pe de altă parte, australianul Jonathan McKain doreşte să îşi prelungească înţelegerea cu Poli. "Sperăm ca lumea să vină şi să fie un stadion plin. Mutu este un jucător de clasă şi este o provocare să jucăm împotriva lui. E un meci important, dar sezonul care începe este crucial pentru noi. Nu ştiu nimic de un transfer la Werder Bremen, chiar dacă impresarul a declarat ce a declarat. După patru ani în România trebuie să îmi dau seama dacă jocul meu mai poate creşte sau dacă am nevoie de o nouă provocare. Mă voi întâlni cu oficialii lui Poli să discutăm de prelungirea contractului", a explicat McKain. (A.D.)
Mijlocaşul Politehnicii Timişoara, Mihăiţă Pleşan, a precizat că jucătorul Fiorentinei, Adrian Mutu, valorează mai mult de 70 de milioane de euro, la cât este evaluat atacantul român de către clubul toscan. "Fiorentina este o echipă foarte bună, iar Mutu a devenit liderul unei echipe foarte mari. Am auzit şi eu că a dat foarte multe goluri, dar o să vorbesc cu el să o lase mai moale cu noi. Am jucat împotriva lui doar la antrenamentele naţionalei şi cred că merită mai mult 70 de milioane de euro, cât l-a evaluat Fiorentina, pentru că este cel mai bun fotbalist român. Nu cred că se pune problema să vină vreodată la D