Conform unui comunicat dat publicităţii, marţi, de organizaţia Romanian Stray Dogs Ploieşti, zeci de câini au fost găsiţi morţi în mai multe cartiere din oraşul Ploieşti, alte animale fiind tranchilizate şi luate în maşini de către persoane neidentificate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Zeci de câini fără stăpân au fost otrăviţi în ultimele nopţi de către autori neidentificaţi. Mostre de hrană otrăvită, precum şi o parte din cadavrele câinilor otrăviţi vor fi date spre expertiză medico-legală.
De asemenea, autori necunoscuţi au săvârşit alte acte cu caracter infracţional, tranchilizând în miez de noapte şi adunând zeci de câini comunitari, niciunul din animalele dispărute neputând fi găsit în incinta adăpostului de câini comunitari de la Bucov", se arată în comunicatul dat publicităţii de Romanian Stray Dogs Ploieşti.
Reprezentanţii acestei asociaţii fac apel la populaţie să adune "mărturii şi probe" în legătură cu cei care ucid animalele şi să îi contacteze, Romanian Stray Dogs intenţionând să îi dea în judecată pe cei care vor fi identificaţi ca autori ai acestor fapte.
Contactată telefonic, preşedinta Romanian Stray Dogs Ploieşti, Alexandra Ionescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a primit informaţii despre câinii otrăviţi sau care lipsesc de pe străzi de la iubitorii de animale din majoritatea cartierelor oraşului şi că cei mai mulţi câini au fost otrăviţi în cartierele din zona de vest a oraşului. Aceasta a precizat că, potrivit informaţiilor pe care le-a primit, au fost ucişi câini fără niciun criteriu, atât pui de şase luni, cât şi adulţi de nouă, zece ani, atât animale prietenoase, care se ataşaseră de locuitorii unor scări de bloc, cât şi animale considerate agresive, atât câini de talie mare, cât ţi câini de talie mică.
Alexandra Ionescu a mai spus că asociaţia pe care o conduce este o organizaţie non-guverna