Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amical-test pentru Mulţescu: "Il Luce, un examinator exigent, contează mult pentru noi"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Gigi Mulţescu consideră amicalul cu Şahtior un examen în faţa unui mare profesor, Mircea Lucescu şi nu se aşteaptă ca suporterii să se "înghesuie" în tribunele din Ştefan cel Mare

Antrenorul "cîinilor" vrea să vadă la ce nivel este echipa sa după o perioadă mai lungă de pregătire: "Întîlnim o echipă care nu mai are nevoie de prezentare, ne comparăm şi noi cu un adversar de calibru, cu alte cuvinte vrem să ne verificăm potenţialul. Am acumulat foarte mult şi acum trebuie să punem în practică ce am învăţat şi ce avem mai bun, pentru că Mircea Lucescu este un examinator foarte exigent".

Antrenorul "haitei" este mulţumit în acest moment de comportamentul echipei şi vede această partidă ca pe o ocazie bună a echipei sale de a dovedi că există un progres constant, deşi lotul deplasat de Lucescu este unul impresionant ca valoare: "S-au mai sudat atît relaţiile de joc cît şi cele interumane, care sînt la fel de importante. Dăm piept cu mai mulţi adevăraţi "artişti" ai fotbalului mare şi trebuie să demonstrăm în primul rînd nouă că am acumulat şi am progresat cu adevărat în ultima perioadă".

"Suporterii au venit cînd a trebuit"

Mulţescu nu se aşteaptă ca suporterii "cîinilor" să vină în număr mare la amicalul de vineri, dar consideră ca nu trebuie judecaţi aspru pentru că au fost alături de echipă în momentele cheie: "Vorbim totuşi despre un meci amical, ştiu că în acelaşi timp este şi un meci important de handbal, deci nu ştiu cîţi vor veni la stadion. Indiferent, vreau să le mulţumesc din nou pentru că au fost alături de noi în număr foarte mare de cîte ori am avut nevoie de ei!".

Gigi Mulţescu consideră amicalul cu Şahtior un examen în faţa unui mare profesor, Mircea Lucescu şi nu se aşteaptă ca suporterii să se "înghesuie" în tribunele din Ştefan cel Mare

Antrenorul "cîinilor" vrea să vadă la ce nive

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°