Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune Boc despre posibilitatea ca Arafat să vină în locul lui Oprescu

Publicat in Romania Libera, miercuri 18 ianuarie 2012 · ·

Premierul Emil Boc a comentat propunerea vicepreşeditelui PDL Mihaela Popa conform căreia Raed Arafat ar putea fi un bun contracandidat al lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei. Spre deosebire de senatoarea democrat-liberală, Emil Boc îl vede pe Arafat în continuare la Ministerul Sănătăţii, "lucrând la fel de bine cu orice ministru", potrivit RTV.net.

Emil Boc susţine că din câte îl cunoaşte el pe Raed Arafat, medicul nu ar fi interesat să intre într-o cursă politică, întrucât el "se simte acasă" în sistemul de urgenţă.

"Doamna Popa nu-l cunoaşte, cred, pe doctorul Arafat sub aspect uman. Îi respect punctul de vedere doamnei Popa, dar eu cred că - şi îl cunosc poate un pic mai bine decât alţii pe domnul Arafat - e un om dedicat în integralitate profesiei şi profesionalismului. Şi cred că şi din atitudinea lui din aceste zile s-a văzut că n-a intrat în nici un fel de joc politic, cel puţin din cât am văzut eu, şi a rămas acelaşi susţinător al sistemului şi al crezului într-un sistem de urgenţă care salvează vieţi în România, fiind un profesionist de excepţie şi cred că acolo el se simte acasă. Cel puţin şi din discuţia pe care am avut-o eu cu el azi mi-a reconfirmat acelaşi sentiment pe care l-am avut şi până acum. Sunt convins că va lucra la fel de bine cu orice ministru al Sănătăţii, pentru că el este dedicat profesiei, sistemului de urgenţă", a declarat Emil Boc, preşedintele PDL.

Mihaela Popa, senator şi totodată vicepreşedinte PDL a afirmat miercuri atât pe blogul personal, cât şi în comunicate transmise presei că Arafat este un fenomen şi că pe vot uninominal ar putea câştiga chiar şi primăria Bucureşti, într-o confruntare cu Sorin Oprescu.

Arafat a negat, însă, varianta enunţată de Popa. Citat de Hotnews, el a declarat că este "exclusă o participare ca şi candidat, în orice formaţiune politică, în 2012 sau în viitor". Premier

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 31 minute
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 26 minute
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum o ora
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum o ora
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Medicul Adrian Marinescu, în urma evaluării lui Florin Piersic: Veştile sunt bune, evoluţia continuă să fie bună. M-a întrebat când se poate întoarce pe scenă

News.ro acum o ora
Starea de sănătate a lui Florin Piersic are în continuare „o evoluţie bună”, însă acesta va rămâne internat, deocamdată, la Spitalul Foişor, a declarat directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, Adrian Marinescu, care a mers,

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Pedeapsa primită de un fost ministru care și-a ucis soția după ce a bătut-o mai multe ore într-un restaurant VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni, 13 mai, la închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a construi

Protest spontan al salariaţilor din aparatul de lucru al guvernului

Mediafax acum 50 minute
Mai mulţi salariaţi din aparatul de lucru al guvernului au declanşat, luni, un protest spontan. Ei spun că sunt discriminaţi din punct de vedere al salarizării în raport cu alte categorii din sectorul „Administraţie Publică”.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

22°
lun.

7°/22°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°